Cel mai tânăr președinte de Consiliu Județean din România, PNL-istul Ionel Ovidiu Bogdan, ajuns în fruntea CJ la 33 ani, este și fost antreprenor de succes. 

Până să ajungă, la numai 32 de ani, secretar de stat la cancelaria premierului Ludovic Orban, Ionel Bogdan a fost acționar și director general la firma Kubo International Consulting SRL din Baia Mare.

Conform CV-ului, a fost director general din 2018 până în noiembrie 2019. Potrivit profilului de LinkedIn, a avut firma din 2014 până în 2019.

El a ieșit din companie pe 18 noiembrie 2019, conform datelor de la Registrul Comerțului, consultate prin platforma termene.ro, însă soția sa a rămas până în 16 septembrie 2020, când și-a cedat și ea acțiunile către unicul acționar din prezent, Andrei-Mihai Popescu.

În doar câteva săptămâni, imediat după ce Bogdan a câștigat șefia CJ-ului în fața PSD-istului Gabriel Zetea (27 septembrie), contractele cu bani publici începeau să curgă pentru KUBO.

Fosta firmă a șefului CJ Maramureș, Ionel Bogdan, 11 contracte cu primării și școli din județ, în primele 3 luni după ce a fost ales
Alexandra Bogdan și Ionel Bogdan s-au retras pe rând din firma Kubo International Consulting SRL | Sursa foto: Facebook

Consultanță pentru proiecte pe fonduri europene

În SEAP există 11 contracte asemănătoare încheiate cu 11 entități, 10 din județul Maramureș și una din județul Satu Mare.

Ce alcoolemie aveau tinerii ucişi de Vlad Pascu. Avocatul şoferului drogat spune că victimele erau băute, dar Sebi Olariu nu consumase deloc alcool în acea seară
Recomandări
Ce alcoolemie aveau tinerii ucişi de Vlad Pascu. Avocatul şoferului drogat spune că victimele erau băute, dar Sebi Olariu nu consumase deloc alcool în acea seară

Toate sunt primării sau școli, iar cumpărările directe au același obiect. Servicii de consultanță.

9 dintre ele au și aceeași denumire: „Servicii de consultanță privind întocmirea aplicațiilor de finanțare prin POC – 2.3.3”. 

„Servicii de consultanță privind întocmirea aplicațiilor de finanțare prin Programul Operațional Competitivitate – 2.3.3. Îmbunătățirea conținutului digital și a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educație, e-sănătate și e-cultură – Secțiunea e-educație.  (…) Ne angajăm să prestăm următoarele servicii: 

  • Evaluarea preliminară a eligibilității proiectului;
  • Pre-scoring-ul aplicației de finanțare; 
  • Elaborarea cererii de finanțare; 
  • Elaborarea bugetului proiectului cu stabilirea eligibilității fiecărei cheltuieli introduse; 
  • Justificarea cantitativă a fiecărei linii de buget; 
  • Elaborarea planului de achiziții al proiectului și stabilirea tipului de procedura aplicabilă pentru fiecare achiziție în parte; 
  • Elaborarea calendarului cererilor de prefinanțare/rambursare/plata cu asigurarea unui cash-flow optim al proiectului; 
  • Asistență și consultanță privind elaborarea/obținerea „documentelor suport”, conform cerințelor ghidului solicitantului: ghidul general și ghidul specific;
  • Elaborarea Planului de informare și publicitate – Asistență și consultanță privind depunerea aplicației”, este descrierea din SEAP. 
Alfred Bulai, reținut pentru 24 de ore! Ce acuzații i se aduc, după audierile de la poliție și perchezițiile la locuința sa, în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA
Recomandări
Alfred Bulai, reținut pentru 24 de ore! Ce acuzații i se aduc, după audierile de la poliție și perchezițiile la locuința sa, în dosarul agresiunilor sexuale de la SNSPA

Care sunt cele 11 contracte

DATAENTITATESUMĂPARTID primar
2 octombrie 2020Comuna Ruscova (MM)24.300 leiPNL
2 octombrie 2020Comuna Doba (SM)24.300 leiPNL
6 octombrie 2020Comuna Desești (MM)20.000 leiPNL
8 octombrie 2020Școala Augustin Buzura Copalnic Mănăștur (MM) 24.300 lei
8 octombrie 2020Orașul Vișeu de Sus (MM)20.000 leiPNL
13 octombrie 2020Comuna Sarasău (MM)24.300 leiPSD (Coaliția pentru Maramureș)
17 noiembrie 2020Comuna Săpânța (MM)24.300 leiPMP
19 noiembrie 2020Liceul Tehnologic Ocna Șugatag (MM)24.300 lei
20 noiembrie 2020Comuna Rona de Sus (MM)24.300 leiUSR
25 noiembrie 2020Comuna Vișeu de Jos (MM)24.300 leiPNL
4 decembrie 2020Școala Augustin Buzura Copalnic Mănăștur (MM) 24.300 lei

Dintre primării, majoritatea (5 din 8) sunt PNL. Există însă și câte o primărie USR, PMP și Coaliția pentru Maramureș (numele prin care PSD și alte partide minore au candidat la alegerile din toamnă în județ). 

Dintre școli, cea din Copalnic Mănăștur a cumpărat de două ori:

  • O consultanță privind întocmirea aplicațiilor de finanțare prin POC;
  • O consultanță privind întocmirea aplicațiilor de finanțare prin POIM.

În total, firma a luat de la cele 11 primării și școli 258.700 de lei, adică peste 50.000 de euro.

După ce a încheiat contractele cu aceste entități, KUBO nu mai apare să aibă vreo cumpărare directă în anul 2021.

A fost pe minus în 2020

Chiar și cu 50.000 de euro veniți de la autoritățile locale din Maramureș (din octombrie în decembrie), plus cu alte contracte încheiate înainte, KUBO n-a avut un an strălucit.

A anunțat pierderi de 250.000 de euro la o cifră de afaceri de 162.000 de euro.

Compania are declarați 10 angajați la Registrul Comerțului și are o vechime de 12 ani.

Ciobanii sunt disperați, pesta oilor le macină turmele: „De două luni dorm o oră pe noapte. Numa Dumnezeu știe ce e în sufletul nostru”
Recomandări
Ciobanii sunt disperați, pesta oilor le macină turmele: „De două luni dorm o oră pe noapte. Numa Dumnezeu știe ce e în sufletul nostru”

Ionel Ovidiu Bogdan: „Nu mai avem nicio legătură”

Contactat de Libertatea, președintele CJ Maramureș spune că nu are nicio legătură cu contractele câștigate de KUBO, după ce el și soția s-au retras din firmă.

„Soția s-a retras chiar mai repede de septembrie 2020 din firmă, din câte știu. Este o chestie de procedură pentru înregistrarea formalităților. Cât timp am fost la această firmă, noi nu am avut contracte de acest tip pe raza județului Maramureș, ne-am abținut tocmai pentru a nu se interpreta. Din momentul în care am ieșit din firmă, nu mai avem nicio legătură cu această societate comercială”, a declarat Ionel Bogdan.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Știrileprotv.ro
Soluția găsită de românii care au rămas fără apă din cauza secetei. În alte țări din UE există conceptul „Sponge City”
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Viva.ro
Wow! Mona Nicolici s-a căsătorit în secret cu un bucătar celebru și ocupă o funcție importantă. Ce face acum
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Libertateapentrufemei.ro
Ce diferență de vârstă este între Daniel Iordăchioaie și superba lui logodnică: “Amândoi am mai fost căsătoriți”
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
FANATIK.RO
Semnul de circulație care îi induce în eroare până și pe cei mai experimentați șoferi. Puțini știu ce reprezintă
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
GSP.RO
Simona Halep și proaspăta soție a lui Ianis au atras toate privirile la evenimentul de la Academia lui Hagi
Vacanța unei românce s-a transformat într-un coșmar. A lăsat pe altcineva să-i conducă mașina prin Istanbul, aflându-se în dreapta, și a rămas fără ea. Polițiștii i-au confiscat-o: „Cei de la Consulat m-au băgat și mai tare în ceață”

Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Unica.ro
Corina Bud, fără lenjerie intimă pe scenă. Cum a fost filmată artista în fața a 70.000 de oameni. Imaginile s-au viralizat / FOTO
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Observatornews.ro
Şi-a dus maşina de 500.000 de euro la service şi a primit-o bucăţi, în cutii. "Mecanicul vedetelor", arestat
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu
HOROSCOP
Horoscop 5 septembrie 2024. Taurii sunt nevoiți să se concentreze pe calitatea relațiilor cu cei din mediul de la serviciu

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI