Funcționara BRD – Agenţia Rogerius a fost trimisă în judecată anul trecut de procurorii DIICOT Oradea după ce a delapidat peste 750.000 lei din conturile clienţilor.Joi a fost condamnată definitiv, la 4 ani şi 8 luni de detenţie pentru delapidare şi înşelăciune. Marina Ignătescu a fost încarcerată în aceeaşi zi de poliţiştii Compartimentului Urmăriri pentru executarea pedepsei, relatează ebihoreanul.ro.

Judecătorii Curții de Apel Oradea i-au mai impus și o interdicție de a mai exercita funcţia respectivă vreme de 5 ani după executarea pedepsei și obligarea la restituirea prejudiciului.

În perioada 2009-2013, Marina Ignătescu a întocmit în fals 62 de acte bancare pentru a sustrage aproape 750.000 lei din conturile unor orădeni, o parte din sumă ridicând-o în numerar de la ghişeul băncii, iar restul de la diverse bancomate.
Ignătescu a început să se servească din conturile clienţilor în 2009, iniţial din depozitul bancar al unei familii care avea depuşi la BRD 400.000 lei şi din care femeia a sustras 362.390 lei, o parte din sumă fiind ridicată în numerar de la ghişeu, iar restul de la diverse ATM-uri din Oradea.

Ulterior, când oamenii au cerut ca banii să le fie transferaţi la o altă bancă, unde puteau beneficia de dobânzi mai atractive, femeia a intrat în panică şi a încercat să acopere „gaura” cu bani din conturile altor doi clienţi. Noile furturi le-a comis în perioada martie 2012 – iulie 2013.

Ca să nu fie descoperită, de fiecare dată când lua din conturile acestor ultimi doi clienţi, sumele le depunea într-un cont deschis pe numele surorii sale, de unde îi scotea ulterior, folosind diferite ATM-uri din oraş. „În perioada 12 septembrie 2012 – 10 iulie 2013, inculpata a întocmit în fals un număr de 32 de depuneri în contul surorii sale”, se arată în rechizitoriu.

În timpul anchetei declanşate pe numele Marinei Ignătescu, BRD şi-a despăgubit clienţii prejudiciaţi de către aceasta, plătindu-le inclusiv dobânzile aferente sumelor sustrase.


Citește și: UPDATE / Rectorul și prorectorul Academiei de Poliţie au demisionat. Carmen Dan le ceruse să renunțe la funcții, fiind urmăriți penal


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News