Fosta președintă sud-coreeană Park Geun-hye a fost arestată, după ce a fost pusă sub acuzare pentru corupție și abuz de putere, precum și pentru că a dezvăluit secrete guvernamentale. Park Geun-hye, care se afla în biroul procurorului în așteptarea deciziei tribunalului, a fost condusă la un centru de detenție din apropiere de Seul, potrivit Agerpres.

Fosta președintă sud-coreeană Park Geun-hye a fost arestată, vineri dimineața

„Este justificat și necesar să fie arestată (Park Geun-Hye), dat fiind că au fost prezentate acuzații-cheie și că există riscul distrugerii de probe”, a explicat tribunalul într-un comunicat. Reținerea și plasarea în arest preventiv constituie o etapă în plus în curba descendentă a carierei politice a celei care obținuse un rezultat-record la prezidențialele din 2012. Park Geun-hye fusese prima femeie aleasă în funcția supremă în Coreea de Sud.

Scandalul în care este implicată a început la mijlocul anului trecut odată cu dezvăluirile privind acțiunile unei vechi prietene de-ale sale, controversată confidentă din umbră, Choi Soon-sil, care nu ocupa nicio funcție oficială. Aceasta din urmă este în prezent judecată pentru că a profitat de relația cu președinta țării pentru a obține milioane de dolari din partea marilor concerne din Coreea de Sud.

 
 

Urmărește-ne pe Google News