Cristina Racoceanu a fost numită șef la ANMDMR la doar o săptămână după ce a preluat funcția de vicepreședinte al instituției, potrivit publicației specializate 360Medical.ro.
Aceasta îl înlocuiește în funcție pe Bujor Eugen Almășan, care a stat doar cinci luni în funcție.
Conform sursei citate, până în acest moment nu a fost publicat nici un document oficial din care să reiasă modul de numire al Cristinei Racoceanu la conducerea instituției care gestionează o piață cifrată la câteva miliarde de euro anual – piața medicamentelor. Agenția Medicamentului are un rol-cheie în reglementarea și supravegherea pieței.
Racoceanu a devenit cunoscută în spațiul public în anii 2000, ca secretar executiv al partidului Uniunea Populară Social Creștină, fondat de Ioan Talpeș. Talpeș a fost șef al SIE în anii 90, înlocuindu-l pe celebrul spion comunist Mihai Caraman, apoi a devenit șeful Cancelariei prezidențiale în mandatul de președinte al lui Ion Iliescu (2000-2004).
După ce partidul lui Talpeș a dispărut, Racoceanu a ajuns în conducerea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (ANMCS). Ea este și profesor asociat la SNSPA.
„Doamna președinte Cristina Racoceanu a fost numită temporar, prin ordin de ministru, în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, în conformitate cu dispozițiile art.7 alin.(1) din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea Agenției Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, precum şi pentru modificarea unor acte normative”, se arată în răspunsul ANMDMR pentru Libertatea.