Catinca Nistor cere instanței să oblige MAE să anuleze decizia de eliberare din funcție din primăvara acestui an, să fie repusă în funcția de director ICR Londra și să primească despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate din perioada în care a fost demisă și până la pronunțarea sentinței.

Nistor acuză că ordinul de revocare „are caracter sancționar” și conține vicii de procedură. Susține că documentul nu prezintă motivele concedierii, nu specifică durata preavizului și nu oferă o listă a locurilor disponibile în unitate pentru a putea ocupa un loc vacant. 

Ce probleme a avut în mandatul de la Londra

Numele Catincăi Nistor a ajuns în atenția opiniei publice după ce Libertatea a dezvăluit, în noiembrie 2022, că aceasta locuiește într-un apartament din centrul Londrei, unde chiria lunară se ridică la 6.500 de lire sterline, deși avea la dispoziție o locuință gratuită.

Ministrul de externe de la acea vreme, Bogdan Aurescu, a cerut rezilierea contractului, însă acest lucru a fost imposibil fără costuri suplimentare, pentru că prevederile contractuale erau pentru o chirie de 12 luni. Contractul se încheie săptămâna viitoare, pe 8 septembrie 2023. 

Bogdan Aurescu. Foto: Hepta

Însă Catinca Nistor a fost contestată încă de la numire, deși a primit avizul pozitiv al Comisiei pentru Cultură a Senatului. În cursul audierilor din 15 aprilie 2022, nu a putut să identifice două obiective ale viitorului său mandat la ICR Londra. „Eu am niște idei, dar nu vreau să vorbesc”, s-a rezumat să spună atunci. 

La o lună de la numire, Edupedu scria că directoarea ICR a mințit în CV, unde a menționat că a absolvit în 2010 London School of Economics. Universitatea britanică a răspuns oficial că Nistor a urmat în acea perioadă doar cursurile unei școli de vară.

O altă problemă a mandatului său a fost faptul că a menținut un contract cu televiziunea Aleph News, deținută de Adrian Sârbu, în ciuda faptului că statutul corpului diplomatic le interzice membrilor să desfășoare alte activități. 

Vrea să fie anulat ordinul de revocare

Catinca Nistor a semnat contractul de muncă în iulie 2022, pe o perioadă determinată și pe un salariu de 3.993 de euro. Mandatul ei s-a încheiat pe 15 mai 2023, ca urmare a propunerii de demitere inițiată de șeful ICR, Liviu Sebastian Jicman, în luna martie. Pe 2 mai, Catinca Nistor a primit ordinul de revocare, iar conform documentului, ultima sa zi la conducerea ICR Londra a fost 15 mai. 

„Începând cu data de 16 mai 2023, Catinca Maria Nistor se eliberează din funcția de director ca urmare a revocării din funcția de director al ICR Londra și, cu aceeași dată, se recheamă în Centrala MAE, îi încetează misiunea în Serviciul exterior și contractul individual de muncă, încheiat cu MAE pe durată determinată”, se arată în ordinul de revocare, un document comun, semnat de ministrul culturii, Lucian Romașcanu, șeful ICR, Liviu Sebastian Jicman, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu. 

Catinca Nistor cere acum instanței ca această decizie să fie lovită de nulitate absolută, pe motiv că nu ar respecta prevederile Codului Muncii. Acuză că documentul nu prezintă motivele revocării, durata preavizului și lista locurilor disponibile în instituția de cultură pentru a ocupa un post vacant. Libertatea arăta, în mai, că aceasta „a solicitat să rămână pe funcția de referent, dar a fost refuzată”, după cum spuneau angajați din ICR.

Cum se apără: a scos 8 tone de gunoi din sediu

În apărare, fosta directoare ICR spune că și-a desfășurat activitatea în acord cu atribuțiile aferente postului și atașează la dosar rapoartele de activitate pe 2022 și 2023. 

În primele șapte luni de mandat, Nistor spune că a organizat 32 de evenimente la ICR Londra. Pe lângă enumerarea unora dintre realizările în domeniul cultural, punctează și alte activități manageriale. De pildă, în august 2022, spune că a demarat demersuri pentru renovarea sediului ICR din Londra, pe care l-a găsit în stare de degradare. 

„Am scos peste 8 tone de gunoi din sediul ICR Londra, cu firme specializate și autorizate cu ajutorul comunității”, arată Catinca Nistor în raportul de activitate. Atașează și imagini cu procesul de curățenie și cu zonele unde erau depozitate mobilele uzate. De asemenea, prezintă și fotografii cu pereți cu tencuiala căzută sau cu igrasie. 

Sediul ICR Londra

În plus, arată că a contractat o firmă pentru o expertiză a clădirii din Belgrave Square, situată în apropiere de Hyde Park. În raportul primit spune că se atrage atenția că sediul ICR nu e conform cu normele ISU, are probleme la sistemul electric și prezintă urme de azbest. „Recomandarea e să nu fie folosit ca spațiu de locuit”, se arată în raport. 

Aceeași firmă a realizat și o estimare a renovărilor necesare: suma se ridică la 126.890 de lire sterline.

MAE: „A prejudiciat imaginea ICR”

În răspuns, Ministerul Afacerilor Externe cere respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Arată că „propunerile de numire sau revocare ale directorilor ICR sunt strict prerogativele președintelui ICR”, conform legii de înfiinţare, organizare şi funcţionare a Institutului Cultural Român. 

  • „Numirea şi revocarea directorilor şi a directorilor adjuncţi se fac la propunerea preşedintelui Institutului şi cu avizul comun al Comisiei pentru cultură şi media şi al Comisiei pentru politică externă ale Senatului, prin ordin comun al ministrului afacerilor externe, al ministrului culturii şi al preşedintelui Institutului, pentru un mandat de 4 ani, cu posibilitatea reînnoirii pentru încă un mandat”, se arată în Legea 356/2003.

Cererea de revocare a Catincăi Nistor a fost semnată de Liviu Sebastian Jicman pe 9 martie; la finalul aceleiași luni, cererea a fost avizată în unanimitate de Comisiile de cultură şi de politică externă din Senat. Ulterior, documentul a fost aprobat și de miniștrii de externe și culturii. 

În ceea ce privește lipsa preavizului și oferirea unui loc vacant, MAE spune că „ministerul are posibilitatea de a pune capăt misiunii în străinătate prin rechemarea din misiune, ca urmare a revocării din funcție, fără a se putea considera că acest demers reprezintă o sancțiune disciplinară”. 

„Contractul individual de muncă încheiat pe durată determinată încetează de drept la data la care intervine revocarea din funcție”, se mai arată în întâmpinarea MAE depusă la dosar.

Iar motivarea demiterii se regăsește în ordinul de revocare, mai susține MAE: documentul „cuprinde elementele obligatorii potrivit specificului său, fiind respectată obligația de motivare  a acestuia”. 

Ce i s-a reproșat, de fapt, Catincăi Nistor

Conform ordinului de revocare, decizia s-a luat în baza unui memorandum intern, atașat la dosar. „Conducerea ICR a transmis propunerea de revocare a doamnei Catinca Maria Nistor din funcția de director al ICR Londra și ICR a transmis motivele care au stat la baza propunerii de revocare, respectiv că în cadrul evenimentului organizat în data de 1 martie 2023, la sediul ICR Londra, directoarea a desfășurat o activitate artistică improvizată, cu încălcarea procedurilor specifice ICR, respectiv informarea și aprobarea prealabilă a Comitetului director al ICR, fapt ce a prejudiciat imaginea ICR și a rețelei ICR în străinătate”, se arată în documentul intern. 

Foto: icr londra/europalibera.org

 
 

Urmărește-ne pe Google News