Maria Pascu, fosta șefă a victimei, a dezvăluit, marți, în emisiunea „Happy Hour”, de la Pro TV, că autorul masacrului de la salonul din Dorobanți este un bărbat violent, care i-a făcut viața amară soției sale.
„Sunt șocată! Am fost șefa Florinei până acum un an. Fiind responsabilă la aceea unitate unde s-a întâmplat nenorocirea, ea mi-a spus într-o zi: ‘Șefa vreau să vorbesc ceva cu tine, fără să audă colegele’. Am mers în spate, am stat de vorbă și mi-a spus că are o rugăminte și că vrea să o înțeleg. Mi-a spus că o să existe zile în care nu o să poată să ajungă la timp sau chiar deloc. Apoi mi-a povestit că are probleme cu soțul, că a început să fie violent, că a spart gemurile în casă… . Eu am rămas șocată, pentru că nu mi-am dat seama. Se purta și arăta ca și cum nu ar fi avut probleme. Îi era jenă de colegi și, totodată, frică de soț. Nu a venit însă niciodată bătută la muncă”, a spus Maria Pascu, adăugând:
„Îmi pare foarte rău că vorbesc despre ea la trecut. Avea o mână de aur, a participat la multe cursuri si consursuri, a câștigat multe premii”.
Gheorghe Vlădan – şofer la Policlinica MAI – a intrat înarmat, luni, în coaforul unde lucra soţia sa, din Dorobanți. El a împuşcat-o mortal pe aceasta şi pe casiera unităţii, rănind apoi alte şase persoane.
Citește și:
MASACRUL DE LA PERLA | Bogdan Vlădan, fiul criminalului, face declaraţii uluitoare: „Tata nu a lovit-o niciodată pe mama!”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro