În timp ce polițiștii au făcut din nou percheziții astăzi la sediul Hexi Pharma, dar și la mai mult spitale din țară, fosta soţie a lui Dan Condrea s-a prezentat joi dimineaţă la Tribunalul Bucureşti, unde a cerut instituirea de urgenţă a unui ordin judecătoresc pentru protecţia copilului pe care îl are cu patronul Hexi Pharma. După audierea sa, Laura Georgescu a șocat pe toată lumea după ce a declarat că fostul soţ era cu siguranţă ofiţer SIE şi a fost filat de SIE şi CIA.
“Dan Condrea a fost agent SIE. Ştiu pentru că l-am întrebat şi nu mi-a răspuns nimic, deşi el îmi răspundea mereu la întrebări. Dacă nu mi-a răspuns, înseamnă că era agent SIE. În tot anturajul nostru erau ofiţeri SIE şi SRI”, a spus Laura Georgescu, la Tribunalul Bucureşti.
Mai mult, femeia susține că de la ea ar fi pornit întreaga anchetă în cazul Hexi Pharma. Mai exact, Georgescu susține că ar fi luat dintr-un apartament al lui Dan Condrea, când acesta era plecat din ţară, documentele cu privire la activitatea Hexi Pharma. Actele ar fi fost depuse la un denunţ formulat în septembrie 2015 şi le-ar fi înmânat şi jurnalistului Cătălin Tolontan.
„Am avut o presimţire tot timpul. Am avut o presimţire de ceva mult mai sumbru, mai negru. Pur şi simplu am simţit că ceva e rău de tot în neregulă şi am zis de ce să nu declarat tot ce ştiu, dacă tot pun o acţiune pe rol de ce să nu pun toate probele, că poate un judecător sau un procuror vede altfel lucrurile”, a declarat Laura Georgescu.
Laura Georgescu a mai spus că are o listă cu numele unor politiceni care ar fi primit bani pentru ca afacerile Hexi Pharma să fie protejate. “În cadrul Hexi Pharma, protecţia a venit de la Comisia de la Camera de Sănătate”, a spus fosta soţie a lui Condrea. După decesul lui Dan Condrea, fosta soţie a acestuia cere instanţei să îi acorde custodia copilului lor. În plus, femeia a arătat şi mai multe fotografii în care, susţine ea, ar apărea lucrători din cadrul serviciilor.
„Este o poză de la cununia civilă, anul 1999. În această poză apare colonelul Iancu Damian, Ministerul de Interne, Direcţia Doi şi un Sfert. Aţi dat în presă un comunicat SRI că nu a existat filaj. Eu am prezentat în faţa instanţei de judecată probele de filaj”, a adăugat fosta soţie a lui Condrea.
Întrebată dacă este sigură că a fost filată în prezent, ea a răspuns ” întrebaţi-l pe domnul Cristian George Maior, dispozitivele lor sunt superioare celor ale lui Coldea. Nu avea cum să nu-l fileze. Doar în ultimele două luni, de când cu aceea lege, nu au mai putut să-l fileze”.
Patronul Hexi Pharma Dan Condrea a fost înmormântat ieri în capela familiei din cimitirul Sfânta Vineri, din Bucureşti, unde sunt îngropaţi bunicii şi părinţii lui. În ciuda faptului că autoritățile cred că acesta s-ar fi sinucis, în lipsa unui rezultat oficial, Condrea a fost îngropat cu slujbă religioasă.
Accidentul în care a murit Dan Condrea, patronul firmei Hexi Pharma, a împărţit lumea specialiştilor în mai multe tabere. Sinucidere, accident sau crimă? Poliţia a acţionat corect în faza cercetărilor preliminare, de la faţa locului? Pentru a înţelege cât mai bine ce mecanism se declanşează în momentul producerii unui astfel de eveniment, Libertatea a cerut părerea mai multor poliţişti sau foşti angajaţi ai ”Internelor”.
Citește și:
- Reacţia fermă a Hexi Pharma, în scandalul dezinfectacţilor: „Hexi Pharma a jucat cum a dictat sistemul”
- Prejudiciul în dosarul Hexi Pharma: 51 de milioane de lei. Produsele firmei s-au vândut în 152 de spitale
- Flori Dinu, directorul general Hexi Pharma, rămâne persoana care păstrează secretele firmei după moartea lui Dan Condrea
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro