A fost sărbătoare la Slobozia. La sfârșitul săptămânii trecute, foste glorii ale fotbalului românesc au încins un meci de fotbal cu cei care au făcut parte din echipa de aur Unirea Urziceni care în 2009 a câștigat campionatul și a ajuns în grupele Champions League. Un meci cu o încărcătură deosebită care s-a jucat pentru gemenele Maya și Ingrid, în vârstă de opt ani, diagnosticate de la naștere cu paralizie cerebrală cu tetrapareză spastică.
Maya a filmat
câteva faze, cu telefonul
Fetițele, care sunt în programul Fundației Ringier, privesc de pe marginea terenului, alături de părinții lor, mișcările de încălzire ale fotbaliștilor celor două echipe – Liga Legendelor și Unirea Urziceni.
Se intonează imnul, începe meciul. Mingea aleargă mult. Din gleznele încă fine ale foștilor fotbaliști se desenează trasee exacte până spre porțile adverse. Jucătorii încercă, cu zâmbetul pe buze, tot felul de scheme, de artificii tehnice. Ratările se țin lanț.
Portarii au, firesc, momentele lor de glorie. De la marginea gazonului, Maya trage câteva cadre cu telefonul. Vrea să păstreze vie amintirea acestui meci caritabil jucat pentru ea și pentru surioara ei, ambele grav bolnave.
În tribune sunt câteva mii de spectatori, printre care și reprezentanți ai autorităților din Slobozia care s-au implicat , alături de Liga Legendelor – al cărui președinte este Iulian Mihăilă -, în organizarea meciului caritabil.
Gemenele Maya
și Ingrid au nevoie de 100.000 de euro pentru operație
Fluierul de final găsește pe toată lumea mulțumită. A fost spectacol, s-au marcat opt goluri, câte patru de fiecare echipă. Un egal cât o victorie uriașă. Se fac fotografii de grup, se dau autografe.
Câștigătoare au fost Maya și Ingrid care sunt mai aproape cu 60.000 de lei (bani donați la urnele mobile și la licitația de tricouri de la dineul caritabil) de cei 100.000 de euro de care au nevoie pentru a fi operate în SUA. Dar și publicul care a dovedit că se poate. Că fetițele nu sunt singure în lupta pentru un loc într-o copilărie normală la care speră cu ajutorul semenilor.
ACȚIUNE
UMANITARĂ FINANȚATĂ ȘI PUBLICATĂ DE FUNDAȚIA RINGIER