Ciprian Dârnescu, fost antrenor al lotului României de junioare la volei și organizator al unei tabare sportive pentru junioare și juniori, a ţinut să facă o urare femeilor, de Ziua Internațională a Femeii, printr-un clip vulgar și misogin, scrie Gazeta Sporturilor.
În clipul postat pe reţelele de socializare, Ciprian Dârnescu apare alături de mai multe femei, îmbrăcate sumar, pe care le atingea pe sâni. „La mulți ani, femeilor! Ce se întâmplă în Bangkok rămâne în Bangkok”, a transmis fostul antrenor al lotului României de junioare la volei.
Contactat de Gazeta Sporturilor, acesta nu a dorit să comenteze postarea. După discuția cu reporterii GSP.ro, acesta a șters postarea de pe Facebook și Instagram.
Fost antrenor la loturile naționale de junioare, Ciprian Dârnescu a lucrat la echipe precum CSU Politehnica Timișoara, CSU Medicina Tg. Mureș, CSM Știința Bacău, SCM Pitești sau U Cluj.