Medvedev se află la Oslo, unde încearcă să obţină azil, după ce a dezertat din grupul condus de Evgheni Prigojin, oligarh rus şi om de încredere al preşedintelui Vladimir Putin. Fostul combatant a fost inițial arestat în Norvegia, dar apoi a fost eliberat și plasat într-o locație secretă.

„Îi strângeau pe cei care nu voiau să lupte şi îi împuşcau în faţa celor abia sosiţi”, susţine acest fost militar în vârstă de 26 de ani.

„Au adus doi deţinuţi care au refuzat să meargă să lupte şi i-au împuşcat în faţa tuturor şi i-au îngropat chiar în tranşeele pe care le săpaseră recruţii”, adaugă el.

Medvedev, care spune că a activat anterior în armata rusă, s-a alăturat grupului Wagner ca voluntar. A ajuns în Ucraina la circa 10 zile după ce a semnat contractul, în iulie 2021, luptând în apropiere de Bahmut, oraş aflat în prima linie a frontului în regiunea Doneţk, în estul Ucrainei.

El a fost sub directa comandă a fondatorilor grupării Wagner, așa-numita „armată privată a lui Putin”, Dmitri Utkin și Evgheni Prigojin.

Prigojin este „diavolul”, a susținut Medvedev, care a mai spus despre șeful grupării de mercenari că „dacă ar fi fost un erou rus, ar fi luat o armă și ar fi luptat alături de soldați”.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

„Nu exista nicio tactică reală”

O legitimaţie de presă falsă creată de un ONG l-a ajutat să se întoarcă în Rusia pe Andrei Medvedev, care afirmă că grupul Wagner nu avea o strategie şi că improviza la faţa locului.

„Nu exista nicio tactică reală. Primeam doar ordine cu privire la poziţia adversarului… Nu existau ordine clare despre cum anume ar fi trebuit să ne comportăm. Decideam ce trebuie să facem din mers. Cine deschidea focul, cum ne roteam… Era treaba noastră cum se terminau lucrurile”, a mai povestit el.

Deținuții, transformați în „carne de tun”

Fostul combatant Wagner a mai declarat pentru CNN că, în cea de-a şasea zi a prezenţei sale în Ucraina, ştia deja că nu vrea să se mai întoarcă în această ţară, după ce văzuse cum trupele erau transformate în „carne de tun”.

A început cu zece oameni sub comanda sa, număr care a tot crescut atunci când s-a permis intrarea în grup a deţinuţilor.

„Erau tot mai multe cadavre şi de fiecare dată intrau (în grup) tot mai mulţi oameni. La sfârşit aveam mulţi oameni sub comanda mea. Nici nu eram în stare să număr cât de mulţi erau. Erau într-o permanentă mişcare. Cadavre, mai mulţi deţinuţi, alte cadavre, alţi deţinuţi”, și-a amintit el.

Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis
Recomandări
Am scăpat de Ciolacu și Iohannis, am dat de Ciolacu și Iohannis

Medvedev a mai spus că deţinuţilor care se înrolau li s-a spus că familiile lor vor primi 5 milioane de ruble (aproximativ 71.000 de dolari) dacă vor muri în luptă.

Dar, în realitate, „nimeni nu voia să plătească aceşti bani”, a adăugat el. Mulţi ruşi care au murit luptând în Ucraina au fost „pur şi simplu declaraţi dispăruţi”, a mai susținut Medvedev.

Foto: Profimedia Images

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI