Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat definitiv la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare pe fostul deputat PSD de Vaslui Dan Bordeianu, într-un dosar în care a fost acuzat că societatea pe care o controla s-a angajat să execute aducțiunea cu apă în Deleni, lucrări care nu ar mai fi fost finalizate sau ar fi fost neconforme. Prejudiciul constatat de către procurorii Parchetului General la bugetul local a fost de patru milioane de lei.

Totodată, fostul demnitar a fost obligat de instanță să presteze muncă voluntară în folosul comunităţii pe o perioada de 60 de zile în cadrul Primăriei Huşi sau la Direcţia Generală de Asistență Socială și Protecţie a Copilului, decizia instanţei supreme de cinci judecători fiind definitivă.

Tot în același dosar, primarul comunei Deleni, Vasile Zanfir, a primit o pedeapsă de trei ani cu suspendare, după ce, în primă instanță, fusese condamnat la trei ani şi șase luni de închisoare cu executare pentru complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. Aceeași pedeapsă, de trei ani cu suspendare sub supraveghere, a primit și șoția fostului demnitar, Nicoleta Bordeianu. În schimb, atât edilul cât și nevasta fostului parlamentar au obligația de a presta 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Dosarul Revoluției, refuzat încă o dată la Înalta Curte. Judecătorii care-l feresc pe Ion Iliescu de acuzații la 34 de ani de la începerea anchetei
Recomandări
Dosarul Revoluției, refuzat încă o dată la Înalta Curte. Judecătorii care-l feresc pe Ion Iliescu de acuzații la 34 de ani de la începerea anchetei

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, fostul demnitar, soția sa și primarul Zanfir vor avea de achitat în solidar suma de 916.227 lei, reprezentând daune materiale către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

În august 2015, deputatul Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General după ce societatea pe care o controla s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în Deleni, care nu au mai fost finalizate sau au fost neconforme, cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei. În acest dosar au fost trimise în judecată mai multe persoane, după ce în realizarea proiectului având că obiect ”Alimentarea cu apă şi amenajare poduri şi podeţe în localităţile Deleni, Zininca, Bulboacă” au fost comise mai multe infracţiuni privind executarea şi plata unor lucrări, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zamfir, şi SC Ecoloc SRL Huşi, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu.

Deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate, ele au fost plătite, bugetul de stat fiind prejudiciat cu suma de 4.000.000 de lei. Astfel, Dan Bordeianu a participat din partea Ecoloc SRL, în calitate de director, la derularea lucrărilor, figurând ca delegat pe un număr de opt facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse în circuitul financiar contabil şi prezentate pentru plată primarului comunei Deleni, Vasile Zamfir. Acesta, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, susțin anchetatorii, a semnat ca bun de plată 17 facturi fiscale şi tot atâtea ordine de plată. Ulterior, acestea au fost decontate, deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate.

Vladimir Putin ar pierde războiul împotriva NATO în trei zile, spune un fost investitor american în Rusia | VIDEO
Recomandări
Vladimir Putin ar pierde războiul împotriva NATO în trei zile, spune un fost investitor american în Rusia | VIDEO

Citește și: REPORTAJ: Yachting-ul devine o pasiune accesibilă oricui la Marina Limanu: “Îi desprindem de mal și plecăm cu ei la vânare de vânt, cu aripi de vele”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
Știrileprotv.ro
Ce făcuse șoferul strivit de tramvai în București chiar înainte de tragicul accident. ANIMAȚIE GRAFICĂ cu momentul impactului
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Viva.ro
De nerecunoscut! Cum arată Denise Rifai fără machiaj și filtre de înfrumusețare. Fanii au dat zoom când au văzut-o
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Libertateapentrufemei.ro
Oana Roman și fiica ei, asortate la VIVA Influencers Party 2024: „Mă uit la ea și nu îmi vine să cred că e deja domnișoară”. Cum s-au îmbrăcat vedetele la petrecerea cu tematică siciliană
Orașul din Europa care are cel mai curat aer. Respiri altfel când ajungi aici, însă mulți oameni îl evită
FANATIK.RO
Orașul din Europa care are cel mai curat aer. Respiri altfel când ajungi aici, însă mulți oameni îl evită
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
GSP.RO
David Popovici și-a dezvăluit planurile după retragere: „Sunt două businessuri, e nevoie și de ajutorul statului”
Comuna din România unde se angajează sute de oameni. Aici are loc cea mai mare producție de carne de pasăre din Europa de Est
FANATIK.RO
Comuna din România unde se angajează sute de oameni. Aici are loc cea mai mare producție de carne de pasăre din Europa de Est
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Un nou ciclon dinspre Mediterană ameninţă Europa cu furtuni puternice. Mai multe ţări, sub avertizări de cod roşu şi portocaliu
Observatornews.ro
Un nou ciclon dinspre Mediterană ameninţă Europa cu furtuni puternice. Mai multe ţări, sub avertizări de cod roşu şi portocaliu
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență
HOROSCOP
Horoscop 20 septembrie 2024. Săgetătorii au în față o zi care îi ajută să-și clarifice anumite concluzii despre ei și propria existență

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI