Designerul Nausica Mircea, care a îmbrăcat-o pe Viorica Dăncilă pe vremea când era premier, a fost numită referent la ICR Istanbul, la propunerea președintelui Institutului, Liviu Sebastian Jicman.
Sursele Libertatea din interiorul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) spun că a strâns toate semnăturile necesare numirii într-o săptămână și au fost sărite cele trei teste care se dau în mod normal. „La ICR a făcut pregătirea cu o zi înainte de a pleca la post. Adică n-a făcut-o, a strâns doar semnăturile”, spun și angajații ICR.
40% spor la salariu
În mod normal, întreaga pregătire a unui referent durează cam o lună, o lună și ceva. Și regulamentul MAE prevede că pregătirea are o durată de minimum 30 de zile. Un referent ICR se ocupă de organizarea proiectelor culturale. De obicei, se caută pentru post persoane cu expertize în mai multe domenii și care au experiență în coordonarea de proiecte.
„Cred că ar fi fost mai indicat să fie numită la New York, că Istanbul nu e un oraș al modei, dar oferă un plus de 40% la salariu unui referent obișnuit din rețeaua ICR – spor de țară nesigură”, au declarat angajații ICR. Potrivit surselor ziarului, indemnizația lunară, cu tot cu sporul de risc, este în jur de 3.500-4.000 de dolari pe lună.
ICR Istanbul este condus din martie 2022 de Dragoș Tiberiu Niță, licențiat în Teologie, la Universitatea din București, și în Drept, la Universitatea Româno-Americană. Potrivit CV-ului public, acesta a mai urmat studii postuniversitare la Colegiul Național de Apărare și la Colegiul Național de Informații. În 2017, a fost propunerea PSD pentru un post în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Niță a mai lucrat la ICR pe diverse funcții, începând cu 2014.
La ICR Istanbul mai lucrează doar Șeila Çelik, coordonatorul proiectelor culturale, o secretară-contabilă și un șofer.
A condus Centrul Cultural Vrancea
În decembrie 2020, Nausica Mircea a candidat la Camera Deputaților din partea ALDE-Pro România. În mai 2021, a fost numită în fruntea Centrului Cultural Vrancea, după ce a câștigat un concurs despre care presa locală scria că ar fi fost aranjat.
Condițiile de participare la concursul organizat de Consiliul Județean Vrancea au fost schimbate, potrivit Ziarului de Vrancea. Mai exact, cele referitoare la studiile necesare. Inițial, la primul concurs, organizat în luna ianuarie 2021, regulamentul prevedea studii universitare în domeniul umanist și arte. Ulterior, la concursul din mai 2021, câștigat de Nausica Mircea, se cereau studii universitare de licență absolvite cu diplomă în varii domenii, inclusiv științe juridice.
Potrivit informațiilor publice, Nausica Mircea este licențiată în Drept. În septembrie 2022, după 15 luni, și-a dat demisia de la conducerea Centrului Cultural Vrancea, fără a dezvălui motivele.
Pe pagina de Linkedin se arată că a lucrat ca manager de producție cu normă întreagă, din martie 1999 până în iunie 2021, la SC Certimpex SRL, firmă deținută de tatăl său, omul de afaceri vrâncean Nicolae Țuțoi. Firma activează în domeniul agricol.
Nausica Mircea s-a lansat în lumea modei în urmă cu 23 de ani și, de-a lungul timpului, a îmbrăcat vedete precum Bianca Drăguşanu, Claudia Neghină, Lorette, Daniela Crudu, Nicoleta Ilie și Carmen Gheorghe.
Ea a fost căsătorită cu fostul prefect de Vrancea Dragoș Mircea.
Atât Nausica Mircea, cât și președintele ICR, Liviu Sebastian Jicman, nu au răspuns solicitărilor ziarului de a comenta.
ERATĂ: Într-o versiune inițială a acestui articol se menționa în mod eronat că Dragoș Tiberiu Niță a absolvit Facultatea de Teologie și Drept, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Cerem scuze cititorilor noștri.
Citește și:
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
pikpik • 11.01.2023, 13:58
E de mirare? Panå la urmå chiar se meritå så ai asemenea institutii prin lume, cand in fruntea lor sunt doar niste oameni de nimic? RUSINE!
ManfromCyprus • 11.01.2023, 09:35
Zi de zi, imi pun aceeași întrebare. Ce rost are să mai stai in țara asta oare? Unde unii suferă de foame, si alții își dau singuri milioane...
Vrajitoarea • 11.01.2023, 09:12
...da” ce bine a mai îmbracat-o! E designer, bravo lui!, dar ce face el la ICR? e rudă cu Versace sa aibă vreo influență in....cultură fie ea și vestimentară ?!!!!! Bani să iasă! Interese financiare ca si la ,,marea actriță„ ce reprezintă ICR la Londra și stă pe banii noștri în apartament de lux!!!! Fără pic de nesimțire! Sunt toți/toate niște nesimțiți/nesimțite profitori/profitoare care în niciun caz nu se gândesc la români, Românie sau ...cultură, ci doar la interesul personal. Să nu ne facem iluzii că cineva va reprezenta interesele celor mulți!!!! Vai nouă !!!!
misu50 • 11.01.2023, 13:51

Nu as fi crezut niciodata ca Veorica sa aiba asemenea influenta! Si dupa cat timp!
misu50 • 11.01.2023, 13:48
Vrajitoarea • 11.01.2023, 09:12
...da” ce bine a mai îmbracat-o! E designer, bravo lui!, dar ce face el la ICR? e rudă cu Versace sa aibă vreo influență in....cultură fie ea și vestimentară ?!!!!! Bani să iasă! Interese financiare ca si la ,,marea actriță„ ce reprezintă ICR la Londra și stă pe banii noștri în apartament de lux!!!! Fără pic de nesimțire! Sunt toți/toate niște nesimțiți/nesimțite profitori/profitoare care în niciun caz nu se gândesc la români, Românie sau ...cultură, ci doar la interesul personal. Să nu ne facem iluzii că cineva va reprezenta interesele celor mulți!!!! Vai nouă !!!!
Nu ca n-ati avea dreptate, dar ati incurcat sexul!! E vorba de ea, nu de el...