Petrecere mare în lumea Formulei 1. Bernie Ecclestone (82 de ani), boss-ul Marelui Circ, îşi mărită fata cea mare, Tamara (28 de ani), la Nisa, unde a închiriat deja un hotel întreg (73 de camere) contra sumei de 700.000 de euro. Evenimentul monden de duminică, la care sunt invitaţi peste 150 de VIP-uri, promite să-l depăşească pe cei din 2011, când Petra (24 de ani), fata cea mică a lui Bernie, s-a măritat în Italia cheltuind 14.000.000 euro. Se vorbeşte că party-ul ar costa 25.000.000 de euro!
Tamara Ecclestone, care se laudă că are în dulap peste 100 de perechi de Louboutins (marcă luxoasă de pantofi) şi peste 30 de Hermes Birkin (marcă de poşete, preţul uneia variind între 9.000 de dolari şi 150.000 de dolari), va avea parte de o nuntă împărătească. Alesul fetei este Jay Rutland (31 de ani), fost broker. Jay a fost concediat în 2002 de către Deutsche Bank, după o poveste mirosind a cocaină (a fost prins în ofsaid de un reporter sub acoperire). Şi Tamara a avut o viaţă agitată. În 2011 a pozat în Playboy, iar în iunie anul trecut a rupt relaţia cu Omar Khyami, după ce l-a prins în pat cu alta.
La nunta Petrei din 2011 au cântat Black Eyed Peas şi Royal Philharmonic Orchestra, iar pentru primul născut al lui Bernie Ecclestone se vor produce Lionel Ritchie și DJ Calvin Harris. Este aşteptat şi Elton John, care va primi un onorariu de 1 milion de lire sterline. De la party nu va lipsi Paris Hilton.