Mirco deţine, în prezent, titlul de Cavaler al Păcii, în această puternică organizaţie care reuneşte cele mai importante ordine cavalereşti din lume, de la Cavalerii de Malta, la cei Teutoni sau Templieri. Ordinul Cavalerilor Cruciaţi are sediul în Italia şi în Malta.

Ei sunt adepţii tradiţiilor promovate de călugării franciscani din Assisi, iar principalul obiectiv al organizaţiei e dialogul pentru pace. Fostul iubit al Cristinei Spătar o duce foarte bine şi pe plan profesional, el primind recent premiul de excelenţă în afaceri la nivel internaţional, la Gala Celebrităţilor 2009, eveniment prezentat de Mihaela Şerban şi de Cristian Ţopescu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News