UPDATE / Fostul judecător CCR Toni Greblă a fost achitat în dosarul de corupție

ICCJ a amânat, în 2 mai, pentru vineri, pronunţarea deciziei în dosarul în care fostul judecător al Curţii Constituţionale Toni Greblă este acuzat de trafic de influenţă.

La ultimul termen judecătorii au ascultat pledoariile acuzării și apărării iar la final pe fiecare dintre cei judecați, în ultimul cuvânt.

Astfel, Toni Greblă le-a cerut judecătorilor achitarea spunând că nicio probă din dosar nu ar dovedi implicarea sa în faptele de care este acuzat și că interceptările depuse la dosar sunt nelegal obținute pentru că au fost făcute de SRI.

„Mă voi lupta până la sfârșitul vieții”

„În întreaga activitate am respectat instituțiile și am prețuit timpul oamenilor. Nu am întețeles în timpul urmăririi penale care sunt acuzațiile ce mi se aduc.

Am sperat ca în rechizitoriu voi fi lămurit. Nu s-a întâmplat nici așa. Am sperat că poate va explica doamna procuror și că va lămuri de ce a trebuit frântă cariera unui om. Nu a făcut-o nici acum la final.

În ceea ce mă privește conținutul interceptărilor terbuie să spăun că unele sunt cu erori, altele sesizate de mine cu erori, și că nu relevă săvârșirea niciunei fapte penale. Convorbirile nu dovedesc că eu am săvârșit vreo fapta penală.

Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur
Recomandări
Marcel Ciolacu anunță că se retrage din cursa prezidențială indiferent de rezultatul renumărării voturilor din primul tur

Am 25 de ani de activitate publică în care m-am implicat cu responsabilitate. Am fost și sunt apreciat pentru activitățile mele”, a spus între altele fostul înalt magistrat.

 DNA vrea „cu executare”

Procurorii DNA cer pedepse cu executare pentru fostul judecător al Curții Constituționale a României, Toni Greblă, pentru acuzațiile aduse în dosarul „struților”.

Procurorul DNA prezent la ședință a reamintit judecătorilor acuzațiile aduse fostului magistrat constituțional Toni Greblă și ale oamenilor de afaceri judecați alături de el, probele pe care se sprijină aceste acuzații iar apoi a cerut sancționarea acestora.

Magistratul anticorupție a cerut astfel pedepse cu executare pentru Toni Greblă și interzicerea mai multor drepturi pentru fapta de primire de foloase necuvenite din 2008 și 2012.

Despre această faptă magistratul a spus că e dovedită prin denunțul lui Bîrcină, finul fostului judecător Greblă, și din procese verbale de interceptare.

„Bîrcină a arătat că a oferit sume de bani lui Greblă în perioadele de campanie dar fără a primi nimic în schimb, doar în virtutea unor relații de prietenie.

În legătură cu faptele privind relația infracțională cu Prdundianu, șeful SNLO confirmă acuzația adusă acestuia dar și un alt martor care a arătat că Prundianu dorea achiziția de energie

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”

Nu era o interdicție pe relația România-Rusia, doar că ele nu erau relații comerciale reale. Bîrcină se temea ca banii și produsele nu vor ajunge în Rusia și rezultă cu claritate din discuțiile telefonice avute de acesta.

Aplicați pedepse cu închisoarea în limitele legale pentru fiecare dintre infracțiuni”, a solicitat procurorul DNA în cazul lui Greblă la termenul final din dosar.

Citește și FOTO/ Sichuan, orașul-fantomă din China vizitat anual de milione de turiști

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Marcel Ciolacu anunţă că se retrage din cursa pentru Preşedinţie, indiferent de rezultatul renumărării
Știrileprotv.ro
Marcel Ciolacu anunţă că se retrage din cursa pentru Preşedinţie, indiferent de rezultatul renumărării
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Observatornews.ro
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI