Fostul lider al mafiei italiene, Bernardo Provenzano, s-a stins din viață, într-o închisoare unde își ispășea pedeapsa, informează BBC News.
Provenzano a murit la vârsta de 83 de ani. El era bolnav grav si era supus unui regim de detenție sever, într-o închisoare de înaltă securitate dintr-un oraș din centrul Italiei, unde era condamnat pe viață pentru mai multe crime, inclusiv pentru uciderea a doi judecători în 1992.
În vremurile de glorie i se spunea Binnie Tractor pentru că „trecea ca tractorul peste rivalii sai”. El a fost arestat și trimis în închisoare în 2006, după o perioadă de 43 de ani în care s-a ascuns de oamenii legii.
Bernardo Provenzano, a preluat comanda mafiei siciliene în 1993, după arestarea fostului cap Salvatore „Toto” Riina.