Dan Dorin Morenciu, la data faptei manager general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Neamț, a fost trimis în judecată pentru luare de mită în formă continuată (22 de acte materiale), a anunţat marţi DNA.

De asemenea, au fost trimişi în judecată în stare de libertate: Cojocariu Mihaiela, la data faptei reprezentant al Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România și membru în comisia de examinare, pentru luare de mită, Preda Elena, la data faptei asistentă șefă în cadrul S.A.J. Neamț, pentru complicitate la luare de mită, Doarbeş Ionuţ, la data faptei angajat în cadrul S.A.J. Neamț, pentru complicitate la luare de mită, precum şi 12 angajaţi acuzaţi de dare de mită.

Acuzaţiile DNA

Potrivit procurorilor, în perioada 2 – 18 mai 2022, Serviciul de Ambulanță Județean (S.A.J.) Neamț a organizat un examen pentru ocuparea unor posturi pe perioadă nedeterminată, pentru personalul care fusese angajat fără concurs în posturi de execuție, pe perioadă limitată, în timpul stării de alertă.

Inculpatul Morenciu Dan Dorin, în calitatea menționată mai sus, direct sau prin intermediul subalternilor săi Andronache Gladior, Preda Elena și Rozoschi Maria Luminița (aceasta din urmă fiind desemnată și președintă a unei comisii de examen pentru personalul sanitar) ar fi pretins de la 22 de persoane (trimise în judecată în prezenta cauză) sume cuprinse între 5.000 și 10.000 euro (în total 125.000 de euro) și ar fi primit în total 82.000 de euro, pentru ca acestea să fie declarate admise la concursul menționat mai sus.

DNA:

Concursul viza angajarea pe o perioadă nedeterminată, a personalului sanitar și sanitar auxiliar care ocupase fără concurs posturi de execuție, pe o perioadă limitată, în timpul stării de alertă, arată DNA.

La data de 18 mai 2022, Morenciu Dan Dorin a primit pe o stradă din municipiul Piatra Neamț, de la Preda Elena, suma de 40.000 de euro (pentru nouă persoane), fiind organizat flagrantul delict, arată procurorii anticorupţie.

Potrivit DNA, independent de înțelegerea avută inițial cu Morenciu Dan Dorin, Preda Elena a primit de la cele nouă persoane suma de 6.000 de euro/persoană și nu 5.000 de euro așa cum se stabilise inițial. În aceeași zi, din diferența de bani rămasă (14.000 de euro), inculpata i-ar fi remis suma de 8.000 de euro lui Rozoschi Maria Luminița, în incinta S.J.A. Neamț, iar suma de 6.000 de euro și-ar fi însușit-o în totalitate.

În aceeași manieră, ar fi procedat și ceilalți doi intermediari Andronache Gladior și Rozoschi Maria Luminița care, după ce i-ar fi remis, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamț, inculpatului Morenciu Dan Dorin partea acestuia de 27.000 de euro (pentru 10 persoane), ar fi împărțit între ei diferența rămasă de 16.000 de euro (Rozoschi Maria Luminița – 5.500 de euro, Andronache Gladior – 10.500 de euro), transmite DNA.

În plus, pentru a se asigura că nu vor fi probleme în timpul desfășurării examenului, Andronache Gladior și Rozoschi Maria Luminiţa le-ar fi dat câte 1.500 de euro Mihaielei Cojocariu și lui Lucian Cojocariu, membri în comisia de examinare, precizează DNA.

„Ca urmare a demersurilor descrise mai sus, beneficiind de ajutorul membrilor comisiei de concurs, toți cei 22 de candidați au fost declarați admiși în condițiile în care mulți dintre ei, nu ar fi dovedit că au avut cunoștințele necesare promovării examenului”, indică DNA.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii, iar dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Neamț.

DNA mai transmite că procurorii anticorupție au încheiat acorduri de recunoaștere a vinovăției cu 13 inculpați, angajați ai Serviciului de Ambulanță Județean (S.A.J.) Neamț și candidați la concurs acuzaţi de dare și luare de mită, comise în forma autoratului și a complicității.

Cei 13 inculpați au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și au fost de acord cu felul și cuantumul pedepselor aplicate, cuprinse între 1 an și 6 luni și 2 ani și 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepselor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News