„Persoana respectivă a fost arestată în virtutea legii privind imigraţia şi ne gândim la internarea sa într-o tabără pentru străini intraţi ilegal în Norvegia”, a declarat pentru AFP Jon Andreas Johansen, un reprezentant al poliției.
Medvedev a declarat, prin intermediul avocatului său, că este pregătit „să vorbească despre experienţa în cadrul grupului Wagner cu cei care anchetează crimele de război”.
Fostul mercenar spune că a luptat alături de gruparea Wagner timp de patru luni și că a dezertat în luna noiembrie, când i-a fost prelungit contractul fără acordul lui.
El a mai declarat că a trecut granița ruso-norvegiană pe jos, sub gloanțele gardienilor ruși care l-au urmărit cu câini, însă specialiștii cred că nu ar fi putut să traverseze frontiera fără ajutor, aceasta fiind foarte bine păzită.
Andrei Medvedev este ținut acum într-un loc secret, sub supravegherea autorităților norvegiene, având în vedere că poate oferi informații importante despre acțiunile Wagner în Ucraina.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!