Fostul ministru al Energiei Constantin Niță, ar putea afla, marți, decizia definitivă în dosarul de corupție în care a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

La termenul final din dosar, din 19 iunie, procurorul DNA a cerut majorarea pedepsei de patru ani aplicată de primii judecători ai ICCJ la cinci ani de închisoare cu executare.

Atunci Niță a dat o nouă declarație în dosar iar apoi judecătorii au constatat ca fiind încheiată cercetarea judecătorească astfel că s-a trecut la ascultarea pledoariilor finale.

DNA vrea majorarea pedepesei cu un an

Procurorul DNA a arătat în fața completului de cinci judecători că instanța inferioară, completul de trei judecători, a analizat bine probele dar că în raport de acestea pedeapsa trebuia să fie orientată spre medium, respectiv spre cinci ani de închisoare.

În acest context procurorul a cerut desființarea deciziei instanței de fond doar în legătură cu durata pedepsei, și a cerut majorarea ei cu un an.

„Desființați decizia doar cu privire la durata pedepsei și dispuneți majorarea la cinci ani de închisoare cu executare.

Instanța de fond a realizat o apreciere foarte corecta și o justă examinare.

Niță Constantin a fost judecat pentru trafic de influență pentru că în anii 2012-2013 în calitate de lider al unei formațiuni politice a influențat semnarea și derularea unor contracte.

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău
Recomandări
Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

Acesta a cerut lui Tiberiu Urdăreanu un comision de 5 la sută. Asta înseamnă 3,4 milioane de lei drept plata pentru traficul de influență”, a reamintit procurorul DNA din actele dosarului.

Salariul „paralel” al unui ministru „onest”

„Sume de bani s-au dat în rate lunare de câte 5.000 de euro iar 30.000 de euro într-un restaurant.

Toate probele administrate confirma dincolo de orice dubiu fapta de trafic de influență.

Însă pedeapsa stabilită de instanță de fond nu reflectă toate criteriile.

Inculpatul săvârșind fapta în calitate de demnitar, aceasta determina agravarea răspunderii penale, el fiind și deputat și ministru la acea dată.

În realizarea demersului ilicit a apelat la persoane apropiate acestuia ce au facilitat încheierea unui contract de consultanță în scopul clar de disimulare.

Apreciem că se impune majorarea pedepsei astfel încât ea să fie orientată spre mediul special prevăzut de lege”, a fost solicitarea procurorului DNA.

În ultimul cuvânt

La final judecătorii au ascultat ultimul cuvânt al fostului demnitar înainte de a rămâne în pronunțare.

„Sunt dezolat ca parchetul poate susține o asemena pledoarie. Dacă puteți intra în mintea mea o să puteți constata că tot ce am făcut este legal. Eu mă consider nevinovat”, a ținut să transmită Constantin Niță.

George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”
Recomandări
George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”

Pe parcursul declarației date marți în fața celor cinci judecători Niță a mai explicat că nu ar fi primit niciodată bani într-un loc public așa cum susține omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu.

“Nu i-am pretins niciodată lui Urdăreanu ceva. Nici comisionul de 5% din valoarea contractului și nici suma de 30.000 de euro.

Cum să primesc așa ceva? Într-un loc unde sunt oameni și camere video.

Minte! Jur cu mana pe Biblie. Este de necrezut. Este o nebunie ca cineva să creadă că se poate primi o sumă de bani într-un loc public, mă refer la hotelul Radisson, unde m-am întâlnit cu Urdăreanu.

Nu avea întâlniri doar cu mine, ci și cu alte persoane”, a declarat Constantin Niță pe parcursul declarației sale.

Citește și Subiectele date la Limba și literatura română la BACALAUREAT 2018. Genul liric, subiect la real, cât și la uman

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Știrileprotv.ro
NATO și-a mobilizat avioanele de luptă după un atac masiv lansat de Rusia. Ploaie de rachete la granița Alianței
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Viva.ro
Începe scandalul după înmormântarea lui Silviu Prigoană: „Rămâi mut. De ce să-l îngropi în secret? Totul este un circ. Honorius cu taică-su...”. Fratele lui Silviu Prigoană, Dan, a răbufnit
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
FANATIK.RO
Secretele tunelului misterios de sub Munții Bucegi, care ar fi trebuit să fie cel mai lung din țara noastră. Astăzi, este complet închis și niciun român nu-l poate vizita
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
GSP.RO
Kosovo e Serbia? Ce spune un celebru istoric despre conflictul de secole dintre kosovari şi sârbi
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Elle.ro
Val de reacții în online după ce Alina Eremia a apărut așa pe internet. Ce a povestit artista și cum au reacționat fanii: „E gravidă?”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Observatornews.ro
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI