„O crimă violentă, o maşină aruncată în aer în plină zi, pe unul din bulevardele cele mai circulate ale Aradului, nu foarte departe de centrul oraşului, nu pot decât să ridice uriaşe semne de întrebare legate de siguranţa cetăţeanului, de modul în care înţeleg să îşi facă datoria instituţiile statului român”, arată Fifor, într-un comunicat citat de Agerpres.
Mihai Fifor consideră că „Aradul e un oraş complicat din punctul de vedere al infracţionalităţii transfrontaliere”.
Traficul de ţigări, de droguri, de carne vie, de alcool, migraţia ilegală, toate reprezintă provocări teribile pentru instituţiile de forţă ale statului. Care, după ziua de ieri, par a fi fost înfrânte. Un atentat cu bombă reprezintă un lucru de o gravitate extremă. Care ar trebui să le ridice semne uriaşe de întrebare celor din Poliţia Română de la Arad, că ne gândim la structura de Crimă Organizată sau la cea de Ordine Publică.
Mihai Fifor:
„Aici discutăm despre toate instituţiile de forţă ale statului, inclusiv de structura de Poliţie Locală, aflată în coordonarea directă a primarului Aradului”, adaugă fostul ministru al MAI.
Deputatul susţine că de mai bine de un an şi jumătate conducerea IPJ Arad este asigurată prin delegare ori împuternicire.
„Ştiţi, de pildă, că de mai bine de un an şi jumătate, comanda IPJ Arad este exercitată fie prin împuternicire, fie prin delegare? Ce autoritate are un «delegat» la comanda Poliţiei Judeţene? Ce decizii îşi poate asuma? De reformă a instituţiei, în niciun caz”, se mai arată în comunicat.