„Aceste 8 luni sunt proba maturității noastre. În felul în care am fost tratați și la comportamentul premierului Cîțu, am trecut cu răbdarea de orice limită. Până la urmă, în momentul de față, eu am conmvingerea că este un om care face rău României”, a susținut Cătălin Drulă.

Ctătălin Drulă a spus că Florin Cîțu nu are calități de lider, comportându-se „ca un mic satrap”, cu amenințări că trimite corpul de control peste miniștri și face dosare.

„Am avut senzația că nu înțelege conceptul acesta parlamentar că e nevoie de o majoritate. Eu n-am dat concurs pe post la premierul Cîțu să fiu angajat ministru la Transporturi”, a spus Drulă.

Fostul ministru a precizat că USR PLUS dorește să funcționeze coaliția cu PNL, dar fără Florin Cîțu.

Pleacă Florin Cîțu, revin în coaliție.

Ce nu merge în această coaliție este premierul Cîțu. Prin înlocuirea sa, putem reveni într-o formulă de guvernare care era funcțională

Cătălin Drulă:

Drulă a precizat că USR PLUS nu trece peste condiția schimbării lui Florin Cîțu din funcția de premier.

„Din semnalele pe care le am, foarte mulți oameni de la vârful PNL înțeleg că au pus un pariu greșit cu Florin Cîțu. E cumva complicat în momentul ăsta să rezolve situația. Dar își dau seama că e un pariu greșit atât pentru partidul dumnealor, unde nu vreau să mă bag, cât și pentru România și cred că caută activ soluții. Eu sper să aibă mintea bună, să gândească că putem construi lucruri împreună, să gândească aceste interimate la ministere ca pe niște interimate, nu ca pe un mic război de capturare a unui teritoriu și să putem reface o coaliție care acum opt luni credeam că e coaliția care poate să refacă reformele în România”, a mai spus Cătălin Drulă.

Criza guvernamentală s-a declanșat după ce premierul Florin Cîțu l-a demis pe ministrul justiției, Stelian Ion, pe care l-a acuzat de „un șantaj”, după ce a refuzat să avizeze Programul național de investiții Anghel Saligny.

În replică, USR-PLUS i-a retras sprijinul politic premierului și i-a cerut demisia. Ulterior, vicepremierul Dan Barna şi cei cinci miniştri USR-PLUS și-au depus demisiile la Guvern marți, 7 septembrie.

După mai multe încercări nereușite, moțiunea de cenzură asupra guvernului a fost citită joi, 9 septembrie, în Parlament.

Curtea Constituțională a României va dezbate, însă, sesizarea premierului Florin Cîțu privind moţiunea USR PLUS. Șeful executivului acuză în document că au fost încălcate procedurile de inițiere și depunere a moțiunii, referindu-se la scandalul semnăturilor electronice, și susține că Parlamentul a anunțat prea târziu Guvernul despre moțiune.

 
 

Urmărește-ne pe Google News