Curtea supremă de justiţie din Grecia a cerut recent Parlamentului anularea imunităţii deputatului Varoufakis (54 de ani), fost ministru al finanţelor, pe numele căruia au fost făcute două plângeri.
Demnitarul e acuzat de “înaltă trădare” şi de daune aduse economiei Greciei, după ce a dezvăluit informaţii despre un presupus plan secret de ieşire a ţării din zona euro. La ora actuală, fostul ministru este, conform presei internaţionale, unul dintre cele mai detestate personaje politice. Poreclit mai nou “Domnul Catastrofă”, Varoufakis are o poveste de viaţă… colorată. Încă de când era în şcoala generală a atras atenţia cu firea lui rebelă. În clasa a II-a, a decis să-şi scrie prenumele cu un “n”, deşi conţinea doi.
Învăţătoarea i-a dat o nota mică pentru obrăznicie, şi de atunci, toată viaţa s-a semnat aşa. Personalitate nonconformistă, fostul ministru nu renunţă nici în ruptul capului la motocicleta sa, o Yamaha XJR 1300, cu care circula tot timpul şi pe vremea când era la Finanţe. “Ministrul jucător”, profesor universitar la reputate instituţii din Anglia, Australia, SUA şi Grecia, Varoufakis, pe cât de tupeist, are totuşi două slăbiciuni: soţia, Danae Stratou (50 de ani) şi fiica lui, Xenia, care locuieşte cu mama ei, fosta nevastă a deputatului, în Australia. Danae e singura care îl pune cu botul pe labe pe Varoufakis, comentează presa elenă. De profesie artist plastic, ea l-a convins să investească în artă şi să-şi deschidă şi o galerie cu creaţiile ei, în Atena.

 
 

Urmărește-ne pe Google News