În urma penuriei de preoţi din Amazonia, un sinod a sugerat hirotonisirea bărbaţilor căsătoriţi şi ajunşi la vârsta a treia (denumiţi „viri probati”), preferabil autohtoni. Papa Francisc urmează să ia o decizie în această chestiune foarte sensibilă în săptămânile următoare, notează Agerpres.

Benedict al XVI-lea, în vârstă de 92 de ani, care s-a retras din activitate în 2013, s-a exprimat într-o carte scrisă în colaborare cu cardinalul ultra-conservator Robert Sarah – din care cotidianul francez Le Figaro a publicat duminică în exclusivitate mai multe fragmente -, în care fostul papă declară că preoţilor nu trebuie să le fie oferită tentaţia de a renunţa la celibat.

După ce numeroase cazuri de abuzuri ale preoţilor catolici au fost dezvăluite în lumea întreagă, în rândul Bisericii Catolice, dar şi în afara ei, au devenit tot mai intense solicitările ce vizează anularea interdicţiei – veche de mai multe secole – preoţilor de a se căsători.

Cu toate acestea, fostul papă Benedict al XVI-lea consideră că rolul preotului trebuie să rămână acela de „mire al lui Hristos”.

„Preoţia trece prin vremuri întunecate”, a scris fostul papă în această carte, „From the Depths of Our Hearts: Priesthood, Celibacy and the Crisis of the Catolic Church”, ce va fi publicată pe 20 februarie.

„Răniţi de dezvăluirile despre atât de multe scandaluri, descumpăniţi de punerea constantă sub semnul întrebării a celibatului lor, mulţi preoţi sunt tentaţi de gândul de a renunţa şi de a abandona totul”, a scris fostul lider de la Vatican.

Comentariile lui Benedict ar putea fi o tentativă de amestec în deciziile Vaticanului, o situație foarte rară, scrie Deutsche Welle.

Cartea sa va apărea în librării la câteva luni după ce sinodul episcopilor din Vatican a acceptat în octombrie 2019 să hirotonisească bărbaţi căsătoriţi în cazuri excepţionale, decizie considerată drept o posibilă etapă spre renunţarea la celibat.

Decizia a fost întâmpinată cu critici vehemente în rândul membrilor conservatori ai clerului, care se tem că renunţarea la celibat ar putea să devină o măsură permanentă.

Fostul cardinal german Joseph Ratzinger, care locuieşte în prezent într-o mănăstire de la Vatican, a fost primul papă care a demisionat în ultimii 600 de ani. După retragerea sa, fostul papă şi-a impus iniţial o viaţă de contemplare şi de linişte, însă a început apoi să se exprime tot mai deschis asupra unor chestiuni cheie ale Bisericii Catolice.

Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!
 

Urmărește-ne pe Google News