Patronul restaurantului Beirut a fost condamnat de Judecătoria Constanța la şase ani de închisoare pentru distrugere din culpă, cinci ani de închisoare a primit pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la realizarea construcţiilor cu nerespectarea cerinţelor esenţiale a existenţei acestora, în formă agravată, doi ani pentru abuz în serviciu şi pedepse cuprinse între opt luni şi un an şi patru luni pentru alte infracţiuni. El a fost achitat pentru comiterea infracţiunii de primire la muncă a unor persoane fără încheierea contractelor de muncă, potrivit Ziua de Constanța.
Instanţa a decis să aplice lui George Karam pedeapsa cea mai grea, de şase ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlate pedepse stabilite, adică patru ani, iar în final acesta va excuta pedeapsa de 10 ani de închisoare.
În același dosar instanța a condamnat SCMiddle East Parteners SRL la amendă penală de 860.000 de lei, pe Constantin Pavel la 8,7 ani de închisoare cu executare, pe SC Tinel Cristi SRL la amendă penală de 740.000 de lei, pe Dumitru Jurca la 7,1 ani de închisoare cu executare, pe Florin Iordache la amendă penală de 7.200 de lei, pe Sultana Nirlu la trei luni cu suspendare, pe Gheorghe Nirlu la trei luni cu suspendare, pe Mihaela Zdru la 2,5 ani cu suspendare și pe Florentina Coroianu la 1,1 ani cu suspendare.
Pe 5 aprilie 2014, un incendiu a izbuncit la restaurantul Beirut, flăcările extinzându-se cu rapiditate de la localul cu specific libanez, la un cazinou şi la un pub, aflate în aceeaşi clădire, din centrul municipiului Constanţa. În imobilul respectiv, care are două etaje, se aflau câteva zeci de persoane. În urma incendiului, trei tinere în vârstă de 22 de ani, 23 de ani şi 24 de ani și-au pierdut viața.
Simona Halep își cumpără hotel cu două milioane de euro
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro