epa09150286 A handout photo made available by the Minnesota Department of Corrections shows the booking photo of convicted former Minneapolis police officer Derek Chauvin, Minnesota, USA, issued 21 April 2021. Chauvin was found guilty on charges of second-degree murder, third-degree murder and second-degree manslaughter in the death of George Floyd. EPA-EFE/MINNESOTA DEPARTMENT OF CORRECTIONS HANDOUT HANDOUT EDITORIAL USE ONLY/NO SALES
Un judecător din Minnesota a decis vineri să îl condamne pe fostul polițist Dereck Chauvin, acuzat de uciderea lui George Floyd în mai 2020, la 22 de ani și jumătate de închisoare, informează Reuters.
Imaginile cu uciderea bărbatului afro-american de către un polițist alb, care și-a ținut genunchiul pe gâtul lui timp de nouă minute, a stârnit un val de revoltă care a dus la proteste de amploare în Statele Unite, care s-au extins global în cadrul mișcării Black Lives Matter.
George Floyd a fost arestat sub suspiciunea că a folosit o bancnotă falsă de 20 de dolari.
Procurorii au cerut o pedeapsă de 30 de ani pentru Dereck Chauvin, dublu decât condamnarea recomandată în caz celor care sunt la prima infracțiune.
Într-un memorandum de condamnare, procurorii din biroul procurorului general din Minnesota au scris că infracțiunea lui Chauvin „a șocat conștiința națiunii”.
Prin intermediul avocatului său Eric Nelson, Chauvin a cerut judecătorului să îl condamne cu suspendare, afirmând că uciderea lui Floyd a fost „cel mai bine descrisă ca o eroare făcută cu bună-credință”. Judecătorul a respins și cererea lui Chauvin pentru un nou proces într-un ordin emis vineri dimineață.
Chauvin a fost încarcerat la închisoarea de maximă securitate a statului Minnesota din Oak Park Heights din momentul în care a fost declarat vinovat pentru toate capetele de acuzare în 21 aprilie.
În Minnesota, persoanele condamnate cu un comportament bun își petrec două treimi din pedeapsă în închisoare și ultima treime cu eliberarea supravegheată.
Ceilalți trei polițiști implicați în arestarea lui Floyd au fost, la fel ca Chauvin, concediați a doua zi din poliție. Cei trei urmează să fie judecați anul viitor sub acuzația de a fi ajutat și instigat la uciderea lui Floyd.