” Mi s-a adus la cunoștință începerea urmăririi penale pentru infracțiune de abuz în serviciu. Am primit un dosar pe care urmează să-l studiez și probabil, voi fi chemat la audieri. Eu aștept ca ancheta să-și urmeze cursul și justiția să-și facă datoria, nu mă simt cu nimic vinovat”, a declarat, joi, Ioan Zaharia.

Retrocedări suspecte, în vizorul anchetatorilor

Procurorii DNA investighează modul în care au fost făcute mai multe retrocedări. În perioada 2005 – 2006, mai mulți oameni din Vaslui au fost puși în posesia unei suprafețe de teren, cultivate cu viță de vie, pe care o moșteniseră. Ulterior, noii proprietari au fost constrânși ulterior să vândă terenurile la prețuri foarte mici către o societate comercială din domeniul vinificației din județul Vrancea.

Surse judiciare din cadrul anchetei susțin că tranzacțiile ar fi fost coordonate de foștii subprefecți din acea perioadă, Sergiu Marian și Doru Cătălin Cupșan, cu sprijinul conducerii Primăriei Huși și al conducerii Oficiului Județean de Cadastru. Fostul prefect Ioan Zaharia era la acel moment președinte al comisiei județene de fond funciar.

În luna martie a acestui an, în același dosar au mai fost audiați fostul primar al municipiului Huși, Tudor Stafie, alți doi funcționari din primărie și edili ai unor comune din vecinătatea Hușului, care ar fi ajutat la identificarea unor moștenitori ce urmau să fie puși în posesie, cărora le transmiteau că nu există suprafețe disponibile în comunele respective, astfel încât aceștia să primească, în compensație, terenuri în zona viilor din Huși.

Ioan Zaharia a deținut funcția de prefect al județului Vaslui, în perioada 2005 — 2008.

sursa foto: vremeanoua.ro

Urmărește-ne pe Google News