Fostul preot suspectat de uciderea fetiței de cinci ani în Baia Mare a fost interogat de procurori la Parchetul de le lângă Tribunalul Maramureș. Radu Marcel Gherman susține că i s-au luat probe ADN, iar anchetatorii au ajuns la concluzia că acesta nu are nicio calitate în dosarul crimei, scrie vasiledale.ro.
„Eu locuiesc de peste trei ani pe strada Electrolizei. Normal că am fost văzut în zonă, dar fac un pariu cu dumneavoastră: nu cred că aveți curajul să mergeți singur nici ziua în zona Combinatului, dapoi noaptea! Eu le-am dat declaratii și amănunte la polițiști, dar unele nu le-au luat în calcul. Cred că dacă nu umblau dupa cai verzi pe pereti, criminalul era demult prins!”, a declarat, pentru sursa citată, fostul preot Radu Marcel Gherman.
Bărbatul spune că a primit o înștiințare de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care atestă că el nu are nici calitate de martor, nici de suspect în cazul omorului.
Cu toate acestea, fostul preot Radu Marcel Gherman spune că se teme pentru viața lui.
„M-au ținut marți de la orele 18 la orele 22 la audieri. Mi s-au luat declarații, amprente, probe, iar noaptea la 22 mi-au spus că pot să plec, dar să nu mă duc acasă că mă omoară țiganii. Deci eu am stat zile întregi ascuns de țigani, nu de poliție! Am tot solicitat sprijinul poliție ca să pot merge acasă, dar nu mi-au oferit nicio protecție. (…) Procurorul mi-a trimis o adresă că nu sunt suspect, iar acest lucru ar trebui ca oamenii să îl știe prin intermediul dumneavoastră. Acum m-am dus singur acasă, dar stau cu frica în spate” a spus Gherman.
Reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș au ajuns la concluzia că fetița nu a fost răpită, ci a mers cu o persoană pe care o cunoștea, scrie Mediafax.ro.
„Sunt audiate multe persoane, rude, cunoscuţi, inclusiv membri ai familei Esterei. Sunt şapte fraţi, ea a fost cea mai mică, iar tatăl este şi el audiat pentru că minorii nu pot fi audiaţi decât în prezenţa unui membru adult al familiei. Trebuie să se stabilească împrejurările în care fetiţa a dispărut din faţa blocului, pentru că nu a fost răpită. Era seara, credem că nu putea să meargă cu o persoană necunoscută, ci cu una în care avea încredere. Au venit şi rezultatele probelor ADN, au loc verificări. Intervalul orar la care s-a produs decesul este 21 -22”, a spus, pentru sursa citată, prtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Bogdan Gabor.
sursă foto: vasiledale.ro
Citește și Atunci și Acum. Liviu Dragnea, inginerul din Gratia, intrat în politică în PD și care a ajuns premierul din umbră al României
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro