Vicarul pensionar, în vârstă de 80 de ani, spune că s-a împăcat cu soțul său de 25 de ani și că au o „relație deschisă”.

Clements a cheltuit 100.000 de lire sterline pentru a-i cumpăra un apartament iubitului său român și au locuit o perioadă împreună în București, dar după ce Florin petrecea mai mult timp în cluburi decât cu soțul său, britanicul s-a întors în Anglia.

Acum, cei doi spun că s-au împăcat și că au o „relație deschisă”.

Philip și Florin nu locuiesc împreună, dar sunt în continuare căsătoriți. Fostul preot locuiește în Marea Britaie, în timp ce românul în Spania.

„Când eram despărțiți, în trecut, am suferit de depresie, supărat fiind că l-am pierdut. A fost ca și cum ți-ai pierde un braț sau un picior. Știam cu certitudine că am nevoie de el”, spune bătrânul de 80 de ani.

Cei doi vorbesc în fiecare zi pe chat în fiecare zi în timp ce Florin lucrează în Spania.

„Acum este mult mai bine decât în trecut. Philip a trebuit să se schimbe de la început pentru a înțelege mai multe despre cultura mea, de unde vin, cum sunt … toate lucrurile astea. Uneori nu înțelege mea. El este englez, eu sunt român, am manierele mele, el are manierele lui. Nu gândim la fel”, a explicat Florin Marin pentru The Sun.

Când vine vorba de viața lor sexuală, cuplul a spus că Philip este mai tactil. „Probabil că sunt mai tactil decât el. Lui îi place să doarmă când suntem în pat noaptea. Dar avem o relație foarte, foarte intimă și strânsă”, a dezvăluit fostul vicar.

Philip Clements, în vârstă de 79 de ani, s-a căsătorit cu Florin Marin, în vârstă de 24 de ani, după ce s-au întâlnit pe un site de dating și și-a vândut locuința în Sandwich, Kent, pentru a cumpăra un apartament de 100.000 de euro în România.

Anul trecut, Clements spunea că la două zile după ce i-a dat lui Florin cheile de la nou apartament s-au certat și s-au despărțit, iar românul și-a găsit pe altcineva. Clements a fost obligat să se întoarcă în Marea Britanie fără niciun ban și acum trăiește din mila prietenilor.

În timp ce viața de cuplu căsătorit a început foarte bine pentru cei doi, Philip povestește că încet, încet a început să fie tot mai izolat într-o țară în care nu cunoștea pe nimeni, nu vorbea limba și avea doar câțiva prieteni.

Pe 24 septembrie 2017 a decis să se întoarcă în Marea Britanie. A făcut acest pas după ce a trecut apartamentul pe care îl cumpărase în București pe numele lui Florin, astfel că s-a trezit că a rămas pe drumuri pentru că își vânduse casa din Anglia.


Citește și: Tolo: Povești în Ajunul Crăciunului  – „Cozonaci mai găsim, ziariști, mai puțini!”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News