Aproximativ 2.000 de membri ai Partidului Muncitoresc din Brazilia, l-au desemnat pe Luis Inacio Lula da Silva drept candidat la alegerile prezidențiale.

Potrivit majorității sondajelor de opinie, Lula are cele mai mari șanse să câștige alegerile. Totuși, nu se știe dacă i se permite din punct de vedere egal să candideze.

Pe tot parcursul procesului, el a negat acuzațiile de luare de mită și declară că a fost condamnat pentru a fi împiedicat să se întoarcă la putere.

În cursul zilei de luni, partidul va anunța nominalizarea pentru funcția de vicepreședinte. Această desemnare este extrem de importantă deoarece în cazul în care Lula nu va putea candida, acesta îi va lua locul.

Fostul președinte al Braziliei, Luiz Inacio Lula da Silva a fost condamnat la 12 ani de închisoare de către judecătorii Curții Supreme din țara sud-americană.

Într-un lung discurs în faţa sediului sindicatului metalurgiştilor înainte de a se preda, Lula, un fost lustruitor de pantofi aproape analfabet care a ajuns în vârful statului, s-a prezentat drept victimă a unei acţiuni a elitelor, destinată să-l împiedice să participe în cursa prezidenţială pentru a obţine un al treilea mandat. „Obsesia lor este să aibă o fotografie cu Lula deţinut”, a subliniat fostul şef de stat, care face obiectul altor şase proceduri, în principal pentru corupţie.

Luiz Inacio Lula da Silva, în vârstă de 72 de ani, este acuzat că ar fi primit un apartament de lux la malul mării din partea unei companii de construcţii în schimbul unor favoruri în obţinerea de contracte publice.


Citește și: Un patiser român trăiește de aproape 40 de ani în Marea Britanie și angajează numai compatrioți. Ovidiu Șarpe: ”Sunt disperați să muncească”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News