Miheil Saakaşvili (57 de ani) „a fost condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pentru că a trecut în mod ilegal frontiera Georgiei” la întoarcerea sa din exil în 2021, a declarat pentru AFP avocatul Dito Sadzaglişvili.
Cumulând și scăzând din pedepsele pronunțate săptămâna trecută și luni, judecătorul Miheil Djindjolia a hotărât că președintele georgian „are de ispășit în total 12 ani şi jumătate de închisoare”.
Fostul preşedinte georgian şi unele ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului denunţă toate urmăririle penale care îl vizează și le consideră motivate politic.
Saakaşvili a fost condamnat în 2018, în contumacie, la şase ani de închisoare cu privire la abuz de putere. El a fost arestat în 2021, la întoarcerea din exil, pentru a ispăşi această pedeapsă. Tribunalul Municipal din Tbilisi l-a condamnat săptămâna trecută la nouă ani de închisoare, adăugând, astfel, trei ani de detenție pedepsei iniţiale.
Fostul președinte georgian şi-a petrecut azilul în Ucraina, unde a obținut cetățenia și a ocupat funcţii oficiale.
Miheil Saakaşvili este internat într-un spital din Tbilisi, după ce a ţinut greva foamei timp de 50 de zile.
Parlamentul European (PE) a cerut eliberarea sa imediată, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat să fie transferat la Kiev.
Miheil Saakaşvili, care a studiat în Statele Unite şi în Franţa şi care vorbeşte fluent cinci limbi, a fost adus la putere de Revoluţia Trandafirilor în 2003, care a îndepărtat în mod paşnic de la putere vechile elite moştenitoare ale perioadei sovietice.
În pofida detenţiei sale, el rămâne un opozant de prim-plan faţă de actualul guvern al partidului Visul Georgian, acuzat de o derivă autoritaristă şi de faptul că vrea să se apropie de regimul de la Moscova.