Fostul prezentator BBC News Huw Edwards se va întoarce luni în instanță în dosarul în care este acuzat că a deținut în telefonul propriu imagini indecente cu copii.

Bărbatul de 62 de ani, una dintre vedetele televiziunii britanice, a căzut în dizgrația opiniei publice după ce s-a demonstrat că a deținut mai multe imagini nude cu minori. O parte dintre copiii din imagini și videoclipuri aveau vârste cuprinse între 7 și 9 ani.

Imaginile deținute de Huw Edwars au fost împărțite în 3 categorii

Pentru faptele sale, Huw Edwards riscă până la 3 ani de închisoare, conform presei britanice. Dacă o să primească o pedeapsă ce nu include detenția, fostul star al emisiunii „BBC One’s News at Ten” poate fi inclus într-un program de tratare destinat agresorilor sexuali.

La ultimul termen, Huw Edwards a plecat vinovat pentru trei capete de acuzare. În urma anchetei, procurorii au demonstrat că fostul prezentator BBC a deținut mai multe materiale care conțineau nuditate și surprindeau actul sexual.

Astfel, toate probele obținute au fost clasificate de anchetatori în 3 categorii: A,B și C. În instanță s-a arătat că Huw Edwards a trimis 7 poze de categoria A cu minori. În aceste imagini era surprins inclusiv actual sexual. În aceste materiale, minorii aveau între 13 și 15 ani. Însă în două clipuri video există și un copil care are vârsta cuprinsă între 7 și 9 ani, se susține în rechizitoriul procurorilor.

Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE
Recomandări
Cum vor liberalii să schimbe legea ca să ajungă Klaus Iohannis senator. Președintele ar putea candida fără a fi nevoit să demisioneze SURSE

12 fotografii au fost clasificate în categoria B, care presupune activitate sexuală, dar fără a scoate în evidență actul sexual. Iar 22 de poze din telefonul prezentatorului BBC au fost trecute în ultima categorie, C. În acest caz, pozele reprezintă nuditate, dar fără a scoate în evidență părțile intime ale minorilor.

Ceea ce a atras atenția și mai mult asupra cazului „Edwards” e că imaginile i-au fost trimise lui Huw Edwards de un Alex Williams, tânăr de 25 de ani, condamnat pentru pedofilie.

Martin Grace, unul dintre liderii NCA (n.red. – National Crime Agency), susține că ceea ce a făcut Edwards e tot o crimă. „În spatele fiecărei imagini se află un copil vulnerabil, care a fost exploatat și abuzat”, susține Martin în dialogul purtat cu reporterii BBC.

„De fiecare dată când sunt redistribuite și vizionate, din nou și din nou, și din nou, acel copil devine din nou o victimă”, a mai punctat Martin Grace.

Huw Edwards era cel mai bine plătit jurnalist al BBC

Avocatul lui Edwards, Philip Evans KC, susține că fostul prezentator TV nu este la originea niciunei imagini și nu a creat „în sensul tradițional al cuvântului” niciun video sau fotografie.

Mai mult, avocatul susține că Edwards „nu a păstrat nicio imagine, nu a trimis niciuna nimănui și nu a căutat imagini similare din altă parte”.

Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”
Recomandări
Evaluator achitat pentru despăgubiri frauduloase acordate lui Gigi Becali: „a umflat” valoarea unui teren din Voluntari cu 164%, dar „fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție”

Edwards a fost cel mai bine plătit jurnalist al BBC, primind între 475.000 și 479.999 de lire sterline între aprilie 2023 și aprilie 2024.

BBC i-a cerut să returneze cele 200.000 de lire sterline pe care le-a câștigat în perioada încadrată între arestarea – noiembrie 2023 – și demisia din aprilie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Știrileprotv.ro
Descoperirea făcută de un bărbat din Satu Mare după ce bancomatul i-a refuzat banii pe care încerca să îi depună
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Wow! Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Libertateapentrufemei.ro
Fiica lui Tily Niculae a făcut AVC la 12 ani. "Într-o zi m-am dus s-o iau de la şcoală şi mi-a spus că o doare capul. Până să ajungem acasă, mi-a spus că nu mai vede cu ochiul drept, iar ceea ce s-a întâmplat apoi..."
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
FANATIK.RO
Cele șase zodii care au parte de transformări uriașe pe toate planurile. Sunt modificări vizibile în carieră
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
GSP.RO
Leonard Doroftei a povestit prin ce a trecut în Canada: „Aveam zile în care nu puteam să mănânc. Plecau târâș!”
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
FANATIK.RO
Pericolul din murături semnalat de Mihaela Bilic: „E important de precizat”
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
Unica.ro
'Era ritual, când se trezea dimineața'. Larisa, fosta soție a lui Alin Oprea, a făcut publice detalii intime din mariajul lor de 24 de ani
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Observatornews.ro
O nouă viitură se îndreaptă spre România. Alertă după ce Dunărea a ieşit din matcă în mai multe ţări
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante
HOROSCOP
Horoscop 19 septembrie 2024. Scorpionii au ocazia să treacă la nivelul următor al existenței lor în mai multe domenii importante

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI