Instanța i-a permis lui Marcoci să își reia activitatea, însă, în alte instituții din cadrul Academiei, cu excepția celor aflate pe strada Aleea Privighetorilor din București, relatează Mediafax.
Din minuta instanței reiese că, pe timpul cât se află sub control judiciar, Petrică Marcoci „trebuie să nu exercite funcţia de prorector şi să nu îşi mai desfăşoare activitatea în cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza din Bucureşti, cu excepţia activităţilor didactice, în măsura în care pot fi desfăşurate în alte instituţii din cadrul Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, decât cele care îşi au sediul în str. Aleea Privighetorilor 1-3, Sector Bucureşti în măsura în care nu presupun prezenţa inculpatului la adresa menţionată”.
Potrivit sursei citate, procurorii DNA au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile faţă de Iacob Adrian, rectorul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” şi Petrică-Mihail Marcoci, prorectorul Academiei, fiecare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la şantaj.
DNA arată că „la sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, inculpaţii Iacob Adrian şi Marcoci Petrică-Mihail, rector, respectiv prorector al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, l-au determinat pe inculpatul Bărbulescu Gheorghe Adrian să transmită unei persoane, jurnalist de investigaţie – persoană vătămată, mesaje de ameninţare (un mesaj tip text şi cinci mesaje folosind aplicaţia Facebook Messenger) pentru a o constrânge să înceteze investigaţiile jurnalistice care îl vizau pe rectorul Academiei de Poliţie, urmărind astfel eliminarea riscurilor pentru cariera lor profesională”.
Concomitent, cei doi instigatori i-au promis poliţistului care a trimis efectiv mesajele de ameninţare că îi vor asigura protecţia pentru a nu fi tras la răspundere penală şi, pe parcursul săvârşirii faptelor, chiar i-au adresat încurajări.
comunicatul DNA
Procurorii anticorupție susțin că la „sfârşitul lunii martie – începutul lunii aprilie 2019, rectorul şi prorectorul Academiei i-au cerut lui Bărbulescu Gheorghe Adrian, „profitând de ascendentul pe care li-l dădeau relaţia de subordonare funcţională, diferenţa de vârstă şi de grad profesional, relaţia personală care se dezvoltase între ei şi recunoştinţa acestuia din urmă pentru oportunitatea de a continua să activeze în mediul universitar”, să trimită mesaje de ameninţare jurnalistei Emilia Şercan pentru a o determina să oprească investigaţiile referitoare la rectorul Adrian Iacob.