Albert a recunoscut testul ADN în ianuarie, după ce el s-a luptat împotriva revendicării mai bine de 10 ani.
Delphine, în vârstă de 52 de ani, este copilul unei aventuri pe care Albert a avut-o între 1966 și 1984 cu o baroană, înainte de a fi rege. În anul naşterii ei, fostul suveran belgian era pe atunci prinţ moştenitor şi era căsătorit din 1959 cu viitoarea regină Paola.
Un comunicat venit din partea lui Albert susține că soția sa Paola și prințesa Delphine s-au întâlnit duminică și încep un „nou capitol”.
„După frământări, suferințe și vătămări, este timpul pentru iertare, vindecare și împăcare. Împreună am decis să luăm această nouă cale. Aceasta va necesita răbdare și efort, dar suntem hotărâți”, se spune în comunicat.
Prințesa Delphine a spus prima dată că Albert al II-lea este tatăl ei într-un interviu în 2005. De atunci, ea s-a tot luptat ca tatăl ei să o recunoască drept fiică.
Fostul rege de 86 de ani a rezistat ordinelor judecătorești de a fi supus testelor ADN până când a început să primească amenzi de 5.000 de euro pe zi pentru refuzul de a face acest lucru.
În ianuarie, el a anunțat că a acceptat-o drept al patrulea copil după ce „a aflat rezultatele testelor ADN”.
Curtea de Apel din Bruxelles i-a recunoscut lui Delphine, fostă Boel, dreptul de a purta patronimul familiei regale şi să beneficieze de titlul de prinţesă.
Delphine și cei doi copii ai ei pot folosi numele de familie al tatălui ei, Saxe-Cobourg. De asemenea, va avea dreptul să primească o moștenire după moartea lui Albert, împreună cu ceilalți trei copii ai săi – prințul Laurent, prințesa Astrid și Philippe, actualul rege.
Foto: Epa