În urmă cu doi ani, Lucian Duţă a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu. El este acuzat că ar fi aprobat actele întocmite de CNAS privind achiziţia unor servicii de mentenanţă în cazul aplicaţiilor informatice de management al resurselor, pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate.
Anchetatorii au stabilit că procedura de achiziţie a serviciilor de mentenanţă din anul 2010 a fost iniţiată în trei rânduri, întrucât în primele două cazuri actele efectuate au fost anulate pe motiv de ofertă neconformă, fapt constatat de comisia de negociere în primul caz, respectiv opinia defavorabilă exprimată de reprezentantul Ministerului Finanţelor în cel de-al doilea.
Din datele obţinute de procurori a rezultat că cel puţin 268 de licenţe nu erau utilizate, astfel că, prin achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru acestea, s-ar fi produs un prejudiciu CNAS şi Caselor Judeţene de peste 150.000 de euro, fiind realizat, totodată, „şi un avantaj patrimonial în favoarea SC Siveco România SA”.
„Concret, în calitate de preşedinte al CNAS, suspectul Duţă Nicolae Lucian a aprobat actele întocmite de CNAS în cadrul procedurii de achiziţie desfăşurată în perioada ianuarie-aprilie 2010, prin care se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv şi, la data de 29.04.2010, a semnat Acordul cadru prin care, de asemenea, se prevedea achiziţia de mentenanţă şi suport tehnic pentru un număr mai mare de licenţe decât cele utilizate efectiv, ceea ce a dus la crearea prejudiciului sus-menţionat”, au arătat procurorii.
Citește și; Vasile Ciurchea, fostul șef al CNAS, a fost audiat la DNA într-un dosar de corupție
Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!