Adrian Glugă este noul consul al României în Pakistan din 7 mai, potrivit sursei citate. Informaţia că fostul şef al Poliţiei din Constanţa a ajuns consul a fost publicată şi de presa locală.

Numirea a fost ţinută la secret de MAE, scrie Europa Liberă, care arată că singurul loc în care Glugă a scris că este consul al MAE este declarația de interese pe 2024, publicată pe site-ul Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Adrian Glugă a fost detașat direct de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Astfel, „începând cu data de 7 mai 2024, persoana menționată a fost detașată, pentru o durată determinată, în calitate de consul, în cadrul secției consulare a Ambasadei României în Pakistan”, precizează MAE pentru Europa Liberă.

„În vederea acoperirii temporare a posturilor vacante din Serviciul Exterior, în state unde activitatea consulară impune măsuri pentru a putea fi derulată în condiții optime, dată fiind subdimensionarea personalului consular alocat, MAE utilizează instituția detașării, respectiv cu personal din instituțiile din cadrul administrației publice, inclusiv din Ministerul Afacerilor Interne”, adaugă MAE.

Ministerul mai susţine că detaşarea a avut loc pe fondul creşterii cererilor de vize din partea pakistanezilor.

„Pentru gestionarea corespunzătoare a activității consulare și pentru eficientizarea procesul de emitere a vizelor pentru cetățenii statelor terțe s-au luat o serie de măsuri, printre care suplimentarea schemelor de personal ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare care au cele mai multe cereri de vize”, mai transmite MAE.

La sfârşitul lunii august 2023, ministrul de interne Cătălin Predoiu prezenta concluziile anchetei făcute de Corpul de control al ministrului în cazul accidentului mortal din localitatea constănțeană 2 Mai și vorbea despre măsurile avute în vedere pentru „resetarea completă a structurilor MAI”.

Modul de intervenție a fost caracterizat de o serie de încălcări ale normelor, pe fondul pregătirii profesionale precare, a lipsei de experiență ori a nerespectării cu bună știință a obligațiilor legale”, declara Cătălin Predoiu la acel moment.

Ministrul a vorbit despre „declanșarea cercetării prealabile pentru neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu față de şeful IPJ Constanţa”, apoi a transmis că Constantin Glugă și-a depus demisia.

Tragedia de la 2 Mai

Pe 19 august, Vlad Pascu a intrat cu mașina într-un grup de pietoni lângă localitatea 2 Mai. În urma impactului, o fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, iar alte 6 persoane, toate cu vârste între 19 și 20 de ani, au fost lovite.

Potrivit datelor prezentate luni de IPJ Constanța, tânărul de 19 ani a fost oprit în trafic de două ori înainte de tragedie, iar în autoturismul său, polițiștii au găsit un joint și 4 pastile de bromazepan. Cu toate acestea, el nu a fost testat pentru droguri și a fost lăsat să plece. O oră mai târziu avea să facă accidentul mortal.

După accident, șoferul în vârstă de 19 ani a fugit de la fața locului, fiind prins la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Acolo, el a fost testat cu aparatul Drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Miercuri, 14 august, a avut loc o nouă amânare în procesul lui Vlad Pascu. Instanța a respins solicitarea acestuia de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

 
 

Urmărește-ne pe Google News