Comisarul Gabriel Cornel Coteanu, şeful Poliţiei Eforie, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită, instigare la fals în înscrisuri, favorizarea făptuitorului şi omisiunea sesizării.
Acesta este acuzat că în sezonul estival 2019 şi 2020 lua mită de la persoane care se ocupau cu comerţ ilegal de produse pe plaja Belona din Eforie Nord, iar procurorii spun că media şpăgii era de 600 de lei de fiecare dată, potrivit ziarului Adevărul.
Banii veneau din partea fraților Roco Rivera Dumitru şi Geani Rivera Dumitru, din judeţul Olt, care aveau o reţea de vânzători ambulanţi pe plaja din Eforie Nord. Banii erau dați unui intermediar, Ştefan, iar acesta se vedea cu comisarul Coteanu lunea şi joia, spun procurorii DNA, în special în maşina acestuia, unde-i lăsa plicul în portieră.
Fraţii Dumitru şi-au recunoscut faptele şi au fost condamnaţi la câte 2,6 ani, respectiv 2,8 ani de închisoare cu suspendare, în prima instanţă.
„E un soi de taxă de protecţie. Acum 3 ani am convenit pentru 100 de lei/zi/om. Suma a variat însă în funcţie de sezon. În schimb, eu le-am asigurat protecţie în sensul că îi protejam de alţi comercianţi care vindeau (concurenţa), dar le asiguram şi îngăduinţa comandantului Coteanu de la Poliţia Eforie. Acesta nu îi amenda şi nici nu le confisca mărfurile comercializate. În principiu, în fiecare seară coboram pe plajă şi strângeam banii de la fiecare”, a spus intermediarul.
După ce îşi reţinea partea lui, Ştefan dădea banii poliţistului.
„Îi dădeam banii în maşină, aproape de fiecare dată în apropierea sediului Poliţiei. Intram în maşină şi îi lăsam banii. Acesta nu punea niciodată mâna pe bani în prezenţa mea. Când urcam în maşină, îi lăsam întotdeauna în portiera dreapta. Însă de cele mai multe ori puneam banii în portbagaj. Nu mi-a mulţumit aşa cum niciodată nu mi-a mulţumit pentru contribuţie”, mai spune intermediarul Ştefan.
În rechizitoriul DNA, procurorii arată că şeful Poliţiei Eforie se supăra când vreun poliţist din subordine făcea controale pe plaja Belona, din Eforie Nord, iar cine făcea asta era imediat mutat pe un alt sector de patrulare.
Un poliţist din Argeş, detaşat vara pe litoral, a amendat-o chiar pe fiica minoră a unuia dintre fraţii Rivera. „Din ziua următoare poliţistul a fost mutat, fără nicio discuţie sau explicaţie prealabilă, într-o altă zonă de patrulare şi i-a fost pusă la dispoziţie o maşină cu mari defecţiuni de funcţionare”, scriu procurorii.
Procurorii DNA au folosit în acest caz şi investigatori sub acoperire. Aceştia s-au dat drept un cuplu, iar doamna a depus o plângere la Poliţia Eforie împotriva concubinului acuzându-l că i-a furat nişte bani.
Concubinul acuzat s-a „împrietenit” cu Ştefan, intermediarul şpăgilor, care s-a oferit ca în schimbul a 1.000-1.500 de euro să-l ajute, apelând chiar la comandantul Coteanu.
Fostul şef al Poliţiei Eforie mai este acuzat că, pe 10 august 2020, i-ar fi solicitat lui Vasile Marcel Iftimie, la acel moment şeful Poliţiei Locale Eforie, să înlocuiască măsura amenzii de 1.000 de lei aplicată unei persoane pentru contravenţii la regimul rutier cu sancţiunea avertismentului, ceea ce numai instanţa de judecată putea dispune.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro