Unul dintre cele două dosare care îl vizează pe Obreja este cel legat de șpăgile care se dădeau la serviciul Permise AutoSuceava pe care l-a condus o perioadă.

În acest dosar, Obreja este acuzat de comiterea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, 4 infracțiuni de luare de mită și spălare de bani.

37 de ceasuri, bijuterii din aur, 60.000 de lei și 60.000 de euro, găsiți la percheziție

Cu ocazia perchezițiilor care i s-au făcut la domiciliu, anchetatorii au ridicat 37 de ceasuri de lux, bijuterii din aur, peste 60.000 de lei, dar și circa 60.000 de euro.

Suma de 50.000 de euro a fost găsită în portbagajul unei mașini, într-o borsetă, iar fostul șef de la Permise și Înmatriculări Suceava ar fi justificat că i-a primit din străinătate, de la un amic, pentru a-i cumpăra acestuia un imobil.

Tot noaptea trecută au mai fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore și față de alți angajați ai acestui serviciu, Cezar Macoveiciuc, Iulian Mihăescu și Alex Butnariu. În arestul IPJ a mai ajuns Florin Bolohan, un administrator de la o școală de șoferi din Fălticeni.

Procurorii anticorupție au descoperit aproape un milion de euro ascunși în găleți, ligheane și chiar în pereți, în timpul perchezițiilor de joi, de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava, RAR, dar și la domiciliile angajaților.

În al doilea dosar penal constituit, Obreja este acuzat de comiterea infracțiunii de folosire de informații care nu sunt destinate publicității. În care a mai fost reținut ofițerul Mihai Martin, de la Serviciul Județean Anticorupție. Potrivit datelor de anchetă, Martin ar fi divulgat o serie de informații despre efectuarea unor percheziții.

Radu Ionuț Obreja. Foto: Monitorul de Suceava.

 
 

Urmărește-ne pe Google News