Procurorul Daniel Horodniceanu a precizat că a contestat în instanţa de contencios, la Curtea de Apel Iaşi, procedura de selecţie a procurorului general, arată Mediafax.
Ministerul Justiţiei organizează o nouă selecție de candidați pentru funcția de procuror general, urmând ca noile interviuri să fie susţinute pe 6 şi 7 mai. Rezultatele vor fi comunicate pe 8 mai.
În cadrul primei proceduri de selecţie a candidaţilor pentru funcţia de procuror general, comisia de interviu prezidată de Tudorel Toader a apreciat că niciunul dintre aceştia nu îndeplineşte cerinţele necesare pentru numirea în funcţie. În fața lui Tudorel Toader s-au aflat actualul procuror general Augustin Lazăr, procurorul DIICOT Marian Drilea, fostul şef DIICOT Daniel Horodniceanu şi fosta adjunctă a Laurei Codruţa Kovesi, procurorul Gabriela Scutea,
Mandatul actualului procuror general al României expiră pe 27 aprilie. Între timp, Lazăr și-a depus dosarul de pensionare, iar președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare.