Presa britanică scrie că cel spitalizat este Serghei Skripal, un fost colonel al serviciilor de informaţii militare ruse acuzat de spionaj în favoarea MI6. El a fost condamnat în 2006, în Rusia, la 13 ani de închisoare, dar a ajuns în Marea Britanie în urma unui schimb de prizonieri între Londra şi Washington.

Bărbatul ar fi fost intoxicat cu fentanyl, un puternic opioid, și se află în spital „în stare critică”, a indicat la rândul său poliţia din Wiltshire, fără a furniza identitatea, la fel şi femeia de 30 de ani care era cu el. Cuplul a fost găsit inconştient pe o bancă, într-un centru comercial din Salisbury.

„Cele două persoane, despre care credem că se cunosc, nu prezentau nicio leziune vizibilă şi au fost transportate la spitalul din Salisbury”, a declarat agentul de poliţie Craig Holden.

Conform BBC, Serghei Skripal a fost plătit cu 100.000 de dolari pentru a furniza MI6, serviciul britanic de informaţii, numele agenţilor ruşi prezenţi pe teritoriul Regatului Unit.


Citește și: The Shape of Water, premiul Oscar 2018 pentru cel mai bun film


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News