„Potrivit versiunii preliminare, Avaev și-a ucis soția și fiica, iar apoi s-a sinucis”, a declarat sursa citată de TASS. Potrivit sursei citate, tragedia ar fi fost declanşată de un conflict în familie.

Anterior, autorităţile au anunţat că au deschis un dosar penal pentru omor, după ce trei persoane, printre care o fată, au fost găsite decedate într-un apartament de pe bulevardul Universitetski din Moscova.

Trupurile au fost descoperite de o rudă, care a aflat de la șoferul familiei și de la o bonă că aceștia din urmă nu au putut ajunge în apartament, iar ușa fusese încuiată din interior, a precizat Iulia Ivanova, purtătoarea de cuvânt a biroului de investigaţii din Moscova.

 
 

Urmărește-ne pe Google News