Și nu doar cotele îi fac pe
pasionați să aleagă o casă de pariuri anume. Pentru că ele diferă de la agenție
la agenție. La fel ca și ofertele de joc.

Directorii de marketing ale
caselor de pariuri apelează la cei mai importanți foști fotbaliști
solicitându-le să devină imaginea acestora. Iar marea majoritatea acceptă și să
fie „lipiți” pe panouri publicitare din stații de metrou sau de
autobuz, pe mashuri imense întinse pe blocurile gri ale orașelor, dar și prin
agențiile unde mii de români intră zilnic.

Cel mai recent, a acceptat să fie
imaginea unei case de pariuri de la noi fostul atacant Gabi Balint.

Acesta a semnat un contract de publicitate cu Gets Bet, o casă de pariuri a cărei imagine este asigurată și de Marius Lăcătuș. Dacă „Fiara” e la primul contract de acest gen, Balint a mai lucrat în trecut cu Winmasters.

2,2 milioane de euro

este suma pe care Liga Profesionistă de Fotbal o primește anual de la Casa Pariurilor, societate cu care a semnat un contract valabil pe cinci ani

Pe lângă Balint, alți patru foști
fotbaliști au semnat angajamente de curând, dar cu Fortuna. Miograd Belodedici,
Adrian Mihalcea, Marius Niculae și Daniel Pancu au filmat și un spot publicitar
în care îndeamnă pariorii și iubitorii de sport să „joace
responsabil”.

Sunt multe case de pariuri sponsori la mai multe echipe de fotbal. Cu cât casele de pariuri se vor implica mai mult în sport eu cred că vor ajuta sportul românesc

Marius Lăcătuș:

Casele de pariuri nu trag doar la
nume celebre, ci și la cluburi cu tradiție.

Cele mai importante cluburi din România câștigă bani frumoși din pariuri. FCSB primește de la compania Betano 800.000 de euro pe an, Craiova încasează 500.000 de euro pe an de la aceeași firmă, iar în conturile lui Dinamo intră anual de la Unibet suma de 380.000 de euro.

500.000 de euro

încasează Federația Română de Fotbal de la agenția Fortuna, care este sponsor principal al echipei naționale de fotbal a României.

PĂREREA SPECIALISTULUI: „Suntem un popor care visează doar bani!”

În 1996, în România exista o singură casă de pariuri, iar în 2001, doar 67 de agenții. Apoi a urmat un boom, iar în 2014 erau înregistrate 3.700 de case de pariuri. Numărul lor a început să crească de la lună la lună, iar în prezent în țara noastră sunt aproximativ 14.000 de sucursale pe tot teritoriul! Sociologul Vladimir Ionaș explică pentru Libertatea numărul mare al acestora.

„Casele de pariuri arată că suntem un popor care visează doar bani și care vrea să se îmbogățească rapid. Este o piață incredibil de mare, iar dacă nu ar exista profit, unitățile s-ar închide. Doar că ele se înmulțesc pe zi ce trece și produc din ce în ce mai mulți bani. Asta arată un singur lucru: avem nevoie de bani cât mai rapid și doar așa putem spera că vine norocul peste noi. Ăsta e modelul din societate. Uitați-vă în casele de pariuri câți copii sub 18 ani sunt. Sute! Legislația nu se aplică, chiar dacă ea interzice clar asta”, a spus Ionaș.

Fotbaliști care fac acum reclamă caselor de pariuri

  • UniBet: Ilie Dumitrescu, Ionel Dănciulescu
  • Gets Bet: Marius Lăcătuș, Gabi Balint
  • Fortuna: Daniel Pancu, Adrian Mihalcea, Miograd Belodedici, Marius Niculae

Fotbaliști care au făcut reclamă la case de pariuri

  • NetBet: Dan Petrescu
  • Winmasters: Gabi Balint
  • Casa Pariurilor: Helmuth Duckadam
  • Sportingbet: Gică Craioveanu
  • efbet: Florentin Petre

FCSB a avut primul sponsor din zona pariurilor

Echipa patronată de Gigi Becali a acceptat, în vara lui 2000, să semneze cu SportingBet, firma de pariuri devenind atunci sponsor principal al roș-albaștrilor. Suma pe care o primeau pentru fiecare an de contract era de 750.000 de euro, iar casa se angaja să mai achite încă 600.000 de euro dacă echipa câștiga campionatul, ceea ce nu s-a întâmplat pe parcursul colaborării. La un an distanţă, a apărut în Liga 1 și UniBet, pe tricourile Rapidului, iar în 2012, Ceahlăul a avut sponsor principal firma SuperBet.

 
 

Urmărește-ne pe Google News