Stadionul „Arcul de Triumf”, din Capitală, a fost, zilele trecute, locul desfășurării unui eveniment umanitar care a strâns la un loc nume de legendă ale fotbalului românesc și personaje cunoscute în lumea influencerilor. Chiar dacă au îmbrăcat echipamente diferite, toți au jucat, de fapt, într-o singură echipă: cea a oamenilor cu inimă mare care au făcut zid în fața suferințelor fraților Mario și Medeea Voinea, care au nevoie de 1.200.000 de euro pentru a putea lupta cu paraplegia spastică ereditară de tip 56. În urma acestui eveniment, parte a campaniei inițiate de Fundația Ringier România, s-au strâns aproape 21.000 de euro.
Meci de gală pentru Mario și Medeea. Miza – 1.200.000 de euro
Ca la meciurile cu staif, spectatorii, printre care foarte mulți copii, au început să ocupe locurile cochetului stadion bucureștean cu mai bine de o oră înainte de fluierul de start al partidei dintre legendele fotbalului românesc și influenceri. Au ovaționat la scenă deschisă schemele pe care componenții celor două loturi le exersau la antrenamentele ușoare de dinainte de meciul care avea să aibă o singură miză. Strângerea unei sume cât mai mari care să-i apropie pe frații Mario și Medeea – aflați în programul de susținere al Fundației Ringier România – de tratamentele genetice pe care le pot face, la recomandarea specialiștilor, doar în Australia. Proceduri care costă, pentru amândoi copiii suferinzi, 1.200.000 de euro!
Fotografii de colecție și mulțumiri
Cele câteva cuvinte rostite de mama celor doi frați bolnavi de paraplegie spastică ereditară de tip 56, care a adus la inimile spectatorilor drama care le-a lovit familia, dar și mulțumirile îndreptate către cei care le-au sărit în ajutor au fost parte a primului act al evenimentului caritabil ce a fost posibil și cu ajutorul Asociației „Liga legendelor”. A urmat fotografia de colecție făcută de soții Voinea și cei trei copii ai lor cu cele două loturi, cu arbitrii, dar și cu unii dintre organizatorii evenimentului.
Valul mexican din tribune. „România, România!”, „Mario și Medeea!”
A urmat un festival de goluri care a dat culoare spectacolului fotbalistic. „România, România!” și „Mario și Medeea!” au fost scandările publicului care i-au ținut în priză pe jucătorii aflați pe gazon. Dar și „valul mexican” executat la perfecție de întregul stadion care ovaționa fiecare lovitură, fiecare dribling! La rându-le, jucătorii – profesioniști sau doar iubitori ai sportului-rege – au răspuns publicului cum s-au priceput mai bine. Goluri spectaculoase și execuții fine, din gleznă. Parade ale portarilor executate pentru fotografi. Scheme bine exersate, desprinse parcă de la „europene” sau „mondiale”.
Fotbaliștii și influencerii au oferit autografe și s-au pozat cu fanii chiar pe gazon
Sesiunea de autografe oferită de fotbaliști și influenceri pe mingi, tricouri, pe bucăți de hârtie și chiar pe piele, dar și cea de fotografii făcută pe gazon, când publicul a invadat spațiul de joc, a încheiat o seară magică. O seară care, cu ajutorul vostru, al prietenilor fundației, va ține în continuare aprinsă flacăra speranței într-o vindecare miraculoasă a fraților Mario și Medeea.
O seară pentru care vă mulțumim!
Lotul legendelor:
Miodrag Belodedici (cpt.), Florin Gardoș, Marian Savu, Claudiu Keșeru, Sorin Frunză, Alin Rațiu, Emilian Hulubei, Bogdan Vintilă, Cătălin Munteanu, Valentin Bădoi, Ionuț Voicu, Viorel Ferfelea, Gigel Bucur.
Lotul influencerilor:
Șerban Trîmbițașu, Radu Țibulcă, Andrei Ciobanu, Marian Godină, Lorin, andrei_mariusss, Claudiu Medeș, Xbraker, Ivan Anișoreac, Ciprian Improved Football, George Tănase, Emi (Noaptea Târziu), Cuza (Noaptea Târziu), Gusturoi, Myddas, Alexandru Rădulescu, Costin Vrînceanu, Răzvan Popescu (Radio ZU), Robert Crăciun.
Evenimentul sportiv, parte a unei campanii umanitare inițiate de Fundația Ringier, a adunat aproape 21.000 de euro
Influencerii au plecat acasă cu un sac de goluri, dar asta nu a avut nici cea mai mică importanță, nimeni nu s-a supărat, pentru că miza jocului a fost una cu totul specială. Să se strângă cât mai mulți bani pentru ca Mario și Medeea să poată să ajungă la tratamentele genetice, în Australia. În urma evenimentului sportiv – parte a unei ample campanii umanitare inițiate de Fundația Ringier România – s-au strâns aproape 21.000 de euro (bani donați la urnele mobile din stadion, obținuți din vânzarea biletelor de intrare la stadion, sau bani oferiți de diverse firme).
Din această sumă, părinții au scos din buzunar aproape 8.300 de euro, bani ce au reprezentat cheltuieli de organizare, condiții în care în urma acestui eveniment caritabil beneficiul net al copiilor a rămas de aproximativ 12.000 de euro.
Peste 4.000 de SMS-uri a câte doi euro, într-o lună
De la începutul campaniei, de la 1 mai, peste 4.000 de SMS-uri în valoare de doi euro fiecare au fost trimise de oameni cu inimă mare la numărul 8828 pus la dispoziție de Fundația Ringier România, sumă ce va ajunge, firește, la frații Mario și Medeea.
SMS-ul 8828, activ până la sfârșitul lunii iunie
„Canalele prin care se pot face donații sunt SMS-ul 8828 care va rămâne activ și în luna iunie, conturile fundației, butoanele de donații care se regăsesc la finele fiecărui material al acestei campanii umanitare publicat în Libertatea. Fac apel în continuare la donatori ca și de această dată să ne fie alături așa cum ne sunt de 12 ani, răstimp în care ne-am implicat în salvarea vieților a sute de copii suferinzi”, a spus Oana Dumitriu, director al Fundației Ringier.
„Împreună pentru 1,2 milioane de euro”
Din dorința de a strânge cât mai repede banii necesari celor două proceduri vitale, părinții fraților Mario și Medeea au lansat pagina de susținere „Împreună pentru 1,2 milioane de euro”, spațiu virtual unde se organizează licitații, tombole și unde se pot face donații. În plus, soții Voinea au înființat Asociația Victoria noastră e a ta – Împreună pentru Mario și Medeea, prin care se pot face, de asemenea, donații.
Cei care doresc să îi ajute pe frații Mario și Medeea o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «MARIO și MEDEEA» sau folosind următoarele conturi ale Fundației Ringier:
RO98 BACX 0000 0012 7457 7001 – RON
RO02 RZBR 0000 0600 1552 6177 – EUR
Donează prin SMS, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro
* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.
Citește mai multe despre copiii pe care FUNDATIA RINGIER ii sprijina de 12 ani la rubrica AJUTA COPIII