Camioanele au fost verificate luni, în cadrul cercetărilor derulate pentru depistarea unor containere cu deşeuri aduse în ţara noastră.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, în cooperare cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și comisari din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Constanța, au efectuat controlul fizic asupra a două autocamioane sosite din Turcia. Acestea erau încărcate cu marfă importată de către o societate comercială de pe teritoriul României”, precizează sursa citată.

În urma verificărilor suplimentare, echipa de control a constatat că în compartimentul marfă al celor două autocamioane se aflau 18.000 de kilograme de piese şi dispozitive agricole, cu un grad avansat de uzură, afectate de rugină.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Printre aceste dispozitive erau şi deşeuri periculoase, ataşate motoarelor uzate, societatea comercială beneficiară nefiind autorizată pentru valorificarea acestora, adaugă polițiștii de frontieră.

Reprezentanţii Gărzii de Mediu Constanţa au decis să nu permită realizarea importului şi au returnat marfa la firma exportatoare din Turcia, camioanele părăsind teritoriul României.

 
 

Urmărește-ne pe Google News