UPDATE. Una dintre cele şase victime transportate la spital în urma accidentului de marţi dimineaţa, de la Leţcani, a murit, a informat coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, conform Agerpres.

“Un bărbat de 29 de ani aflat în stop cardiac şi în şoc hemoragic din cauza rupturii de ficat a fost adus la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi. El a fost resuscitat, însă a suferit din nou un stop cardiorespirator în UPU. În ciuda eforturilor depuse, a trebuit să declarăm decesul acestei persoane. A doua victimă din microbuz, un alt bărbat de 35 de ani, a suferit politraumatisme, şoc hemoragic cu ruptură de splină, a fost dus în sala la chirurgie pentru operaţie. Cea de-a treia victimă, un bărbat de 43 ani, avea, în momentul aducerii la UPU, fractură de antebraţ şi gambă stângă”, a spus Diana Cimpoeşu.

Alte trei victime ale accidentului de marţi dimineaţa care au ajuns la UPU de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi sunt din autobuzul care în urma unei coliziuni cu un autotren a fost proiectat într-un microbuz.

Printre ele se află un medic din Bacău, o femeie de 35 ani, care a suferit un traumatism de coloană, traumatism toracic şi abdominal. A fost internată în Terapie Intensivă pentru chirurgie toracică. Celelalte două victime din autobuz sunt bărbaţi. Ei au contuzii la nivelul membrelor inferioare, sunt stabili şi conştienţi şi au fost direcţionaţi la UPU de la Spitalul Militar, mai spune Diana Cimpoeşu.

România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”
Recomandări
România va primi litoralul ucrainean al Mării Negre și 100.000 de soldați NATO vor fi trimiși în Ucraina, susține Serviciul rus de Informații Externe: „O încercare de răzbunare”

UPDATE. Anca Vijiac, purtător de cuvânt al IPJ Iaşi, a declarat, într-o intervenţie la Digi24, că din primele cercetări accidentul s-ar fi produs după ce şoferul unui TIR nu ar fi acordat prioritate unui autobuz, iar în urma impactului l-a proiectat într-un microbuz. Şoferul microbuzului a murit.

În acest moment traficul a fost reluat.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoieşu, a precizat că, în urma accidentului, şoferul microbuzului a decedat, una din cele şase persoane aflate în autoturism a suferit un stop cardiorespirator şi este transportată la UPU de la Spitalul Sf. Spiridon, celelalte persoane fiind duse şi ele la spital, transmite Agerpres.

În accidentul rutier au fost implicate un autocamion, un autobuz și un microbuz. 13 persoane au fost rănite în urma incidentului rutier. Pompierii au descarcerat patru persoane. Din nefericire, una dintre victimele încarcerate și-a pierdut viața.

Până la acest moment, 6 persoane au fost transportate la spital.

Pentru gestionarea situației au acționat două autospeciale de transport victime multiple, trei echipaje de prim ajutor calificat, o ambulanță terapie intensivă mobilă, una de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, precum și alte trei ambulante ale serviciului județean de ambulanță.

Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
Recomandări
Ascensiunea lui Călin Georgescu, analizată de mai mulți experți: „Social media te convinge rapid, în câteva zile, dar fără profunzime”
120323871_1278329639173808_6336181978429748961_nIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI