În urmă cu 33 de ani, la naştere, pictorul Constantin Cristi Mardare a fost abandonat de mama sa într- un spital din Vaslui, iar de atunci a crescut în orfelinate.
“Abia în clasa a V-a mi-am cunoscut mama, care m-a luat într-o vacanţă la ea, să-mi văd pentru prima oară familia, dar mă simţeam în plus acasă. De atunci nu i-am mai văzut până anul trecut… Nu m-au dorit, nu m-au ajutat, nu ştiu prea multe despre ei”, povesteşte Cristi Mardare, care s-a refugiat în pictură încă din copilărie.
Sutele de tablouri pe care le-a făcut de-a lungul timpului înfăţişează, în mare parte, chipurile micuţilor abandonaţi de părinţi în centrele de plasament în care pictorul predă desen.

Urmărește-ne pe Google News