Individul a fost până la urmă coborât de pe stâlp și a fost preluat de o Ambulanță, urmând să fie, după un control medical, audiat de polițiști.
Constantin Burcea, 29 de ani, din comuna Stolnici, judeţul Argeş, a venit la Bucureşti sperând că i se face dreptate într-o cauză în care este implicat el şi un consilier local aparţinând Partidului Social Democrat.
În urmă cu opt ani, el a fost implicat într-o altercaţie legată de un furt de cereale. Concret, Constantin Burcea a fost acuzat la vremea respectivă, de consilierul local PSD Valentin Scarlat, că ar fi furat o cantitată însemnată de cereale aparţinând politicianului. Din altercaţia care a avut loc atunci, Constantin s-a ales cu capul spart şi a fost la un pas să îşi piardă viaţa. Consilierului i s-au întocmit două dosare de urmărire penală, unul pentru tentativă de omor şi unul pentru sechestrare de persoane.
De atunci, spune el, poliţia din Stolnici nu a prezentat nici un rezultat al anchetei referitoare la tentativa de omor. Astfel, el s-a decis să tragă un semnal de alarmă, îngrijorat că, poate, faptele politicianului se vor prescrie până i se va face dreptate, a venit la Bucureşti şi s-a urcat pe un stâlp din Piaţa Constituţiei ameninţând că se aruncă. Din fericire, ineditul protest nu a durat decât 20 de minute, el fiind convins de poliţişti să coboare de pe stâlp şi a fost preluat de un echipaj de la Ambulanţă. „Vreau să mi se facă dreptate, am fost între viaţă şi moarte atunci, am capul tăiat şi poliţia îl acoperă pe politician”, ne-a declarat el.
Consilierul PSD Valentin Scarlat a fost condamnat, ieri, la 4 ani de închisoare, cu suspendare, şi a fost obligat de instanţă la plata a 20.000 de lei drept despăgubiri, în dosarul privind sechestrarea de persoane. Celălalt dosar, referitor la tentativă de omor, nu este finalizat.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro