Sebastian Pancovici avea 16 ani și era un elev model, învățând la Colegiul I.L. Caragiale din Ploiești. El a fost găsit spânzurat chiar de tatăl lui, în scara blocului în care locuia.
Acesta i-a tăiat sfoara și a încercat să-și resusciteze fiul, dar fără succes. Medicii sosiți la fața locului n-au mai putut face nimic pentru salvarea vieții acestuia, ci doar au constatat decesul.
Se pare că fiul adoptiv a fostului fotbalist din Liga 1, Florin Pancoivici, suferea de depresie după ce cu un an în urmă, iubita lui a murit.
Adolecentul a lăsat în apartamentul familiei sale un bilet de adio prin care își cerea iertare. El ar fi recurs la acest gest extrem pentru că marți s-a împlinit un an de când a murit iubita lui, precizând că nu poate trăi fără ea.
Trupul băiatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, iar în cauza polițiștii vor deschide un dosar penal pentru ucidere din culpă.
În lumea fotbalului românesc au avut loc mai multe evenimente similare în ultimii ani. Mari fotbaliști precum Costică Ștefănescu sau Lucian Bălan au decis să-și încheie mai repede conturile cu viața.
Școlile din București rămân închise până vineri, inclusiv. Vacanță prelungită de ninsoare și viscol