Mihaela Cătălina, din comuna gălăţeană Piscu, a împlinit vineri şase anişori, în timp ce naşul ei, preşedintele Traian Băsescu, a ajuns la 60 de primăveri. Dimineaţa de ziua ei, finuţa aştepta ca naşul să o sune, aşa cum face în fiecare an. ”Deocamdată, domnul preşedinte nu ne-a sunat. O fi ocupat. O suna mai târziu la câte are dumnealui pe cap”, ne-a spus Nicoleta Dumitrache, cumătra lui Băsescu.
Ultima dată când naşul a vizitat-o a fost la aniversarea ei de trei ani. Copila a crescut acum şi ştie bine cine a ţinut-o în braţe în biserică, iar din familia prezidenţială cel mai mult o îndrăgeşte pe EBA, mezina şefului statului. ”Fata ţine mult la Elena Băsescu. Şi seamănă cu ea. Când am botezat-o numai la ea în braţe nu a plâns. Acum fiica mea îmi zice când o cert că o sună ea pe nana la Bucureşti să o ai la ea”, ne-a povestit zâmbind mama fetiţei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News