Grădina Zoologică Bârlad a devenit punct de atracție și pentru persoanele încarcerate la Penitenciarul Vaslui. Astfel, nu mai puțin de 14 deținuți au trecut pragul celei mai mari grădini zoologice din zona Moldovei, care adăpostește zeci de animale și păsări, multe dintre acestea aduse din ținuturi exotice.
”Cele 14 persoane private de libertate au avut parte de o ieșire într-un spațiu inedit, putând să se bucure de diversitatea de păsări, pești și mamifere exotice sau autohtone, dezvoltând și exersând atitudini, deprinderi și comportamente dezirabile social. Prin grija specialiștilor de la zoo, dar și a coordonatorilor activității, aceștia au primit informații despre viețuitoarele sălbatice, au învățat cum pot promova protecția mediului, cum poate fi conservată natura și speciile aflate pe cale de dispariție”, a declarat, miercuri, pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Nicolae Toma.
Vizita la Grădina Zoologică Bârlad a unei mici părți dintre deținuții Penitenciarului Vaslui a fost organizată cu scopul de a marca Ziua Internațională a Grădinilor Zoologice și Parcurilor, fiind totodată, în opinia reprezentanților unității de detenție vasluiene, și ”prilej pentru a sublinia importanța conservării biodiversității și de a cultiva dragostea pentru natură și animale”.
Citește și: EXCLUSIV / Ministrul Daea, ordin extrem dat azi: ”Ardem câmpurile de porumb prin care au trecut mistreții, în zonele contaminate!”