Cu cele opt sate și cu cei în jur de 4.500 de locuitori ai ei, comuna Conțești se poate lăuda, dacă nu cu un nivel de trai și de infrastructură peste medie, măcar cu o serie de invenții administrative la limita scamatoriei.
Iată câteva: în această comună există un depozit ilegal de deșeuri care arde de la Crăciun și despre care Primăria susține că a dispărut. În baza sportivă din satul de reședință, fiul primarului are un magazin cu afumături și gogoșari în oțet, iar o firmă turcească a ridicat, fără autorizații și fără licitație, barăci pentru muncitori. Și investitorii autohtoni au parte de privilegii la limita legii, întrucât o firmă românească a închiriat o clădire administrativă de la Primăria Conțești tot fără licitație, la prețul de 1 leu metrul pătrat.
După 15 ani de „modernizare”, buruieni și rugină
Una dintre investițiile importante în calitatea vieții din comună a reprezentat-o baza sportivă din Conțești, prima lucrare finalizată dintr-un program lansat de Guvernul Tăriceanu, prin Ordonanța de Guvern nr. 7/2006, devenită Legea nr. 71/2007.
Programul respectiv viza dezvoltarea infrastructurii în mediul rural, pentru „modernizarea vieții” cetățenilor de la sate.
În august 2009, fostul internațional Gică Popescu a venit la Conțești pentru a inaugura baza sportivă. Potrivit unui raport din februarie 2015 al Corpului de Control al primului-ministru, obiectivul a costat 300.000 de euro, din care 200.000 de euro de la bugetul statului și 100.000 de euro de la bugetul comunei dâmbovițene. Raportul respectiv identifica mai multe nereguli în felul în care Primăria Conțești a atribuit contractele și a cheltuit banii destinați construirii bazei sportive.
Dar, dincolo de controversele administrative, baza de tip 1 a fost dată în folosință. Aceasta cuprindea un teren de fotbal, cu tribune, nocturnă, pistă de atletism, teren multifuncțional pentru handbal, baschet și tenis, o clădire pentru vestiare, spații verzi și alei.
La aproape 15 ani de la tăierea panglicii, în baza sportivă se practică orice, numai sport nu. Tribunele sunt ruginite și acoperite de buruieni, la fel, stâlpii de nocturnă. Porțile de fotbal încă se văd printre mormane de nisip, însă gazonul nu mai e nici măcar în stadiul de amintire. Pe scurt, baza a ajuns o ruină pe care înfloresc, mai mult sau mai puțin transparent, diverse întreprinderi.
„Coafură” la borcan, fără bon fiscal
Prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 94 din 29.11.2016, terenul de peste 23.000 mp pe care se află baza a trecut din domeniul public în domeniul privat al UAT Conțești. Apoi, conform unor documente consultate de Libertatea, prin Actul de dezmembrare nr. 3656, autentificat în 26.09.2017 de notarul public Tudor Vlad Pompiliu-Lucian, terenul a fost împărțit în cinci loturi, cu numere cadastrale între 72091 și 72095. Totuși, loturile apar la OCPI ca aparținând tot domeniului public al comunei, în ciuda schimbării de regim anunțate acum câțiva ani de primărie.
O bucată din terenul bazei sportive a devenit punct de lucru, adică magazin, unde sunt vândute produse de la firma fiului primarului, Constantin Răzvan Alexandru. Magazinul are rafturi și mese, pe care erau expuse, atunci când l-am vizitat, borcane cu murături. Nu există vitrine frigorifice, etichete cu prețuri, gramaje, informații despre ingrediente, după cum nu există nici casă de marcat.
Pe pagina de Facebook a firmei, Ferma Conțești, apar ca fiind puse la vânzare și produse din carne, produse alimentare procesate, cozonaci. Firma fiului primarului, Crăița Alex SRL, nu figurează ca având autorizație de comercializare a unor astfel de produse, pe site-ul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Dâmbovița.
Potrivit termene.ro, firma are un singur angajat, o cifră de afaceri anuală de 150.000 de lei, obiectul de activitate e coafura, iar punctul de lucru al firmei din incinta bazei sportive Conțești este expirat. Cu toate acestea, ușa magazinului rămâne deschisă eventualilor cumpărători.
Contract fără licitație cu drumarii turci
Cea mai mare parte a terenului, Lotul 2, având în jur de 16.000 mp, a fost închiriată de Primăria Conțești, în iulie 2023, către compania SC Gun Al Madencilik Inșaat Nakliye Sanayi Ve Ticaret AS Ankara, sucursala Constanța.
Această firmă este parte a asocierii care, în ianuarie 2023, a câștigat licitația pentru lucrările de lărgire la patru benzi a DN71, porțiunea Bâldana – Târgoviște, lucrări care ar trebui să înceapă în primăvara acestui an.
Scopul închirierii bazei sportive din Conțești este organizarea de șantier. Pe gazon, au fost făcute săpături, turnate fundații și instalate barăci pentru muncitori.
Contractul de închiriere dintre Primăria Conțești și firma turcă, nr. 5553/05.07.2023, a fost încheiat fără licitație, înainte de a fi adoptată o Hotărâre de Consiliu Local, care să aprobe tranzacția. Hotărârea legată de închirirerea Lotului 2 a fost dată două luni mai târziu, HCL nr. 69 din 27.09.2023.
Senatorul de Dâmbovița Dragoș Popescu susține că autoritățile locale din Conțești au aprobat această hotărâre abia după ce a început el să pună întrebări, „abia după ce personal am sesizat ilegalitatea lucrărilor de organizare de șantier pe care firma începuse să le execute pe terenul respectiv”. De asemenea, parlamentarul REPER a sesizat Instituția Prefectului Dâmbovița, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Dâmbovița.
Principiul pașalâcului
Răspunsurile primite de senatorul Popescu de la instituțiile alertate au probat că firma turcă a luat în stăpânire baza sportivă având la mână doar contractul cu primăria comunei și fără a avea nici o autorizație necesară.
ISC i-a sancționat contravențional pe cei de la SC Gun Al Madencilik Inșaat Nakliye Sanayi Ve Ticaret AS Ankara pentru ridicarea a „5 corpuri de construcții, executate fără autorizație de construire, pe terenul de sport al bazei sportive”.
La câteva sute de metri distanță, în extravilan, compania turcă a amenajat și o stație de betoane, tot fără autorizație, așa cum rezultă din documentele obținute de senatorul Dragoș Popescu. Astfel, Garda de Mediu Dâmbovița a efectuat un control la stația respectivă în perioada decembrie 2023 – februarie 2024.
Concluzia verificărilor a fost că firma turcă nu deține „acte de reglementare emise de autoritatea de mediu”, „nici alte documente emise de alte autorități – certificat de urbanism, autorizație de construire – fapta constituind contravenție”. Pe lângă amendă, Garda de Mediu a decis să interzică orice activitate la stație.
Senatorul, preotul și turcii, rivali la licitație
În cele din urmă, la presiunea autorităților județene, Primăria Conțești decide să organizeze licitație pentru închirierea bazei sportive (HCL nr. 79 din 10.11.2023). La primul termen, fixat pentru 8 decembrie 2023, s-a prezentat un singur ofertant, prin urmare, procedura a fost amânată pentru 11 martie.
De data aceasta, în cursă s-au înscris, pe lângă firma turcă, încă doi participanți: preotul paroh din satul Bălteni, Florin Cristian Goangă, și senatorul Dragoș Popescu. Înscrierea acestuia din urmă i-a determinat pe membrii comisiei de evaluare să amâne licitația pentru joi, 21 martie, timp în care să se asigure că nu există incompatibilitate între statutul de parlamentar și calitatea de persoană fizică înscrisă la o licitație.
„M-am înscris, pentru a verifica dacă licitația se desfășoară corect. S-au convins și ei că nu încălcam nici o lege”, a explicat senatorul pentru Libertatea. Pe pagina lui de Facebook și în declarații pentru presă, Dragoș Popescu a semnalat și alte manevre originale ale autorităților locale din Conțești.
Pe 21 martie, participanții la licitație au fost anunțați de primărie că procedura a fost anulată, fără alte explicații.
„Am creat locuri de muncă”
La solicitarea Libertatea privind situația bazei sportive din comună, Primăria Conțești a răspuns că „nu dorește schimbarea destinației”, dar că a decis, prin HCL, „închirierea pe o perioadă de 5 ani”.
Lucrările de lărgire a DN 71 ar trebui să dureze, conform SEAP, 24 de luni.
În legătură cu magazinul alimentar și spălătoria auto self-service, Primăria a precizat următoarele: „celelalte îmbunătățiri făcute în apropierea bazei sportive sunt făcute cu scopul de a crea locuri de muncă și colectarea de venituri la bugetul local”.
Despre bucata de teren pe care este amplasată spălătoria, Primăria Conțești precizează că „a fost ajudecată prin licitație publică”.
Depozit de deșeuri pe terenul de sport
Terenul de sport din Bălteni, un alt sat component al comunei, a avut o soartă și mai tristă decât baza sportivă construită prin program guvernamental. Și anume, a ajuns depozit de deșeuri. Timp de peste doi ani, gunoaiele s-au strâns în mormane și au depășit gardul împrejmuitor al terenului, extinzându-se în parcul din apropiere.
Din când în când, la groapa de gunoi improvizată izbucneau incendii. Potrivit targovistenews.ro, în septembrie anul trecut, primarul Marian Alexandru le explica localnicilor nemulțumiți că alegerea terenului de sport pentru depozitarea deșeurilor a fost o soluție aprobată prin HCL, pentru că „exista deja platformă betonată”.
După inspecții ale Gărzii de Mediu Dâmbovița, în toamnă, Primăria Conțești a fost obligată să mute deșeurile de pe terenul de sport și de lângă locuințele oamenilor. Și asta a și făcut. A mutat gunoiul. Dar, întrucât Garda n-a impus cu fermitate și o anumită distanță, Primăria a mutat gunoiul cam o sută de metri mai încolo, sub marele preș numit extravilanul satului.
La câțiva pași de noul amplasament funcționează stația de pompare care deservește rețeaua de apă din Bălteni. De jur împrejur sunt culturi agricole.
Primăria a expediat gunoaiele doar pe hârtie
Gunoaiele sunt, în mare parte, de proveniență auto: anvelope, fragmente de carcasă, portiere, oglinzi și tot felul de resturi rezultate din dezemembrarea mașinilor. Există, firește, și alte tipuri de gunoi, de la cel menajer la molozul din demolări.
Mutate în extravilan, gunoaiele din Bălteni au continuat să ardă. De la Crăciun și până în prezent, deșeurile ard mocnit și fumegă, ca după trecerea lui Mad Max.
„Datorită faptului că în localitatea noastră există o comunitate mare de romi”, menționează răspunsul scris de la Primăria Conțești, „care se ocupă cu colectarea materialelor feroase din care rezultă o cantitate mare de deșeuri pe care le aruncă necontrolat prin toată comuna și în comunele învecinate, prin HCL s-a hotărât depozitarea lor în extravilanul satului Bălteni, pentru a putea fi selectate și ridicate de firma SC Supercom”.
Primăria atașează la răspuns un grafic al transportării deșeurilor de lângă Bălteni la sediul unei firme din Vulcana Pandele, SC Arborex Prod, care se ocupă de colectarea anvelopelor uzate.
Din graficul respectiv reiese, printre altele, că Supercom a folosit un vehicul cu licență de transport expirată pe 20 octombrie 2023 la curse efectuate pe 31 octombrie 2023.
Documentele cu ștampila Primăriei Conțești au spații albe acolo unde ar trebui să fie date privind autorizațiile de mediu pentru transport deșeuri.
În total, conform acestor acte, din 30 august 2023 până pe 22 februarie 2024, au fost preluate din depozitul de la Bălteni în jur de 12 tone de gunoi și duse la Vulcana Pandele.
În urmă, pe câmp, sute de tone de deșeuri au rămas să ardă și să modifice încet, dar iremediabil peisajul lângă stația de pompare a apei potabile.
SC Supercom SA, filiala Târgoviște, a refuzat să dea curs solicitării Libertatea de a-și exprima un punct de vedere cu privire la evacuarea deșeurilor din Bălteni.
Parcul și terenul de sport, pârjolite de incendii, n-au fost recondiționate și poartă încă urmele buldozerelor care au împins deșeurile ceva mai încolo.
Chirie de la Primărie: 1 leu metrul pătrat
Modul în care a ajuns firma SC Maple Symbol SRL să ocupe o clădire administrativă din satul Călugăreni corespunde obiceiurilor deja prezentate ale aleșilor din comuna dâmbovițeană: întâi este semnat contractul, fără licitație, apoi este dată HCL.
Pe 6 octombrie 2015, edilul Marian Alexandru, ca reprezentant al Primăriei Conțești, și Paul Ioniță, administrator și reprezentant al Maple Symbol SRL, au semnat un contract de închiriere pentru o clădire cu o sală, spații de depozitare și teren, aflate în domeniul privat al comunei.
Durata contractului este de 10 ani, cu posibilitate de prelungire pentru cel mult 5 ani, prin act adițional, iar valoarea chiriei este de 1 leu metrul pătrat. Contractul nu precizează suprafața totală a imobilului închiriat, dar, potrivit extrasului de carte funciară aflat în posesia ziarului, clădirea din cărămidă, acoperită cu tablă, cu destinație administrativă și social-culturală, are 105 metri pătrați, iar terenul din jurul ei are 2.918 metri pătrați.
La patru ani de la parafarea actelor cu Maple Symbol, Consiliul Local Conțești emite o hotărâre (HCL nr. 18 din 28.03.2019), privind însușirea acestui contract de închiriere, precum și a altor înțelegeri de acest fel încheiate de Primăria comunei.
Comună generoasă, cu buget pe minus
În februarie anul trecut, Consiliul dă încă o hotărâre, (HCL nr. 20 din 28.02.2023) prin care prelungește cu 10 ani contractul cu Maple Symbol SRL:
„Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 9081/06.10.2015 încheiat între Comuna Conțești şi SC Maple Symbol SRL, prin act adiţional, pe o perioadă de 10 ani și suplimentarea spațiului închiriat. (2) Actul adiţional face parte integrantă din contractul de închiriere.
(3) Prin actul adiţional care se va încheia se vor păstra restul condiţiilor şi clauzelor contractuale, modificându-se doar clauzele privind durata contractului, suprafața închiriată”.
În concluzie, prețul de 1 leu a rămas neatins, s-au mărit doar suprafața închiriată și durata contractului.
SC Maple Symbol SRL deține un centru de agrement în satul Călugăreni, Conțești, denumit La Arțar. Clădirea închiriată de la Primărie este încorporată în acest centru sub titlul de Casa Salină.
Întrebată de Libertatea despre imobilul respectiv, Maple Symbol SRL a confirmat că are un contract de închiriere cu Primăria pentru casă. Despre terenurile de lângă casă, firma organizatoare de evenimente private susține că le-a dobândit prin contracte de vânzare/cumpărare de la proprietari persoane private.
Potrivit site-ului oficial, Maple Symbol SRL deține 50.000 mp de teren în satul Călugăreni, din care 6.000 mp de pădure.
În anul 2023, bugetul Primăriei Conțești a fost pe minus, cu o diferență de 112.000 de lei (în jur de 23.000 de euro) între cheltuieli și venituri. Conform datelor de pe site-ul instituției, din închirierea bunurilor și din concesiuni, comuna a încasat, anul trecut, 38.000 de lei (aproximativ 7.700 de euro). De asemenea, așa cum este cazul multor comune din România, veniturile proprii anuale ale UAT Conțești, 4,9 milioane de lei, acoperă doar 60 la sută din totalul cheltuielilor, care se ridică la 8,08 milioane de lei. De la bugetul de stat, Primăria Conțești a primit, în 2023, în jur de 3 milioane de lei.